Singura diferenţă este că acum pot să plâng în braţele lui Dumnezeu şi El mă ajută să înţeleg lucrurile

Versiune tiparTrimite unui prieten

Durerea mea îmi spărgea sufletul atunci în 2006 când, neștiind pe unde s-o mai apuc, am scris tot ce simțeam pe forumul Schitului Darvari și apoi, dumneavoastră. Cred că toți cei care poartă în spate o asemenea durere simt nevoia să o strige în gura mare la un moment dat. Unui suflet de copil îi e foarte greu să înțeleagă de ce violatorul nu e pedepsit, ci e considerat ca fiind cel care „face ce vrea că e bărbat, doar n-o să mă despart de el”; copilul nu înțelege de ce, atunci când se duce la școală, nu trebuie să știe nimeni... Într-un cuvânt, copilului îi e greu să înțeleagă de ce toată viața el a fost cel pedepsit, iar violatorul nu a pățit nimic. Ba, din contră, a fost susținut de soția lui (mama adoptivă a copilului), iar vecinii, profesorii și toți cei care știau, se purtau ca și când copilul ar fi fost ciumat. Nu a fost deloc greu ca acestea și multe altele să-l convingă pe copil că trăiește într-o lume nedreaptă și că el nu va putea niciodată să se adapteze într-o asemenea lume. Într-o asemenea situație, copilul își caută căi de supraviețuire - în cazul meu, profesia și de apărare - în cazul meu, exigenta răceală.

Durerea mea îmi spărgea sufletul atunci în 2006 când, neștiind pe unde s-o mai apuc, am scris tot ce simțeam pe forumul Schitului Darvari și apoi, dumneavoastră. Cred că toți cei care poartă în spate o asemenea durere simt nevoia să o strige în gura mare la un moment dat. Unui suflet de copil îi e foarte greu să înțeleagă de ce violatorul nu e pedepsit, ci e considerat ca fiind cel care „face ce vrea că e bărbat, doar n-o să mă despart de el”; copilul nu înțelege de ce, atunci când se duce la școală, nu trebuie să știe nimeni... Într-un cuvânt, copilului îi e greu să înțeleagă de ce toată viața el a fost cel pedepsit, iar violatorul nu a pățit nimic. Ba, din contră, a fost susținut de soția lui (mama adoptivă a copilului), iar vecinii, profesorii și toți cei care știau, se purtau ca și când copilul ar fi fost ciumat. Nu a fost deloc greu ca acestea și multe altele să-l convingă pe copil că trăiește într-o lume nedreaptă și că el nu va putea niciodată să se adapteze într-o asemenea lume. Într-o asemenea situație, copilul își caută căi de supraviețuire - în cazul meu, profesia și de apărare - în cazul meu, exigenta răceală.

O, Maică, nu mai scriu, că și acum mă doare. Singura diferență este că acum pot să plâng în brațele lui Dumnezeu și El mă ajută să înțeleg lucrurile.
Nu știu dacă așa trebuie să fie, dar eu acum sunt în stadiul în care nevoia de iubire, de înțelegere, de compasiune, de acceptare este aceeași care a fost întotdeauna numai că, acum conștientizez totul și am căpătat un soi de milă, de înțelegere, de răbdare și, ori de câte ori doare, stau de vorbă cu El, cu Dumnezeu. Am învățat să-I pun Lui, pe masa nădejdii, toate gândurile mele, toate trăirile mele și de aceea, îmi e mult mai ușor și durerea mea e mai ușor de suportat, iar căderile sunt din ce în ce mai rare...

În concluzie, Maică, nu mai simt nevoia să-mi strig durerea în gura mare și nici nu mă simt un om sănătos, ca să poată învăța cineva de la mine. Poate odată, când îmi voi găsi pacea, o să povestesc despre drumul meu către pace. Deocamdată sunt pe calea păcii.

Vă sărut mâinile amândouă și îmi așez capul la picioarele dumneavoastră, cu dragoste și cu recunoștință pentru că m-ați ascultat atunci când am urlat de durere și pentru că mi-ați arătat Calea vieții.

Sărut mâna, Maica mea bună!

S.

Fii binecuvântată, Copila mea, și Domnul să te mângâie cum Singur știe și să-ți dăruiască Pacea Lui cea sfântă!
Mulțumesc pentru mărturie și te port în inima și în rugaciunea mea.
Cu dragoste și recunoștință pentru încredere și dragoste,
Maica Siluana