Vis de mâine

Versiune tiparTrimite unui prieten
Ramona Ion

 

 

Am visat că ningea vara!
Şi că toamna se mutase în iarnă,
Că veacurile erau decenii
Iar minutele secunde...

Am visat că se prăpădeau norii!
Iar cerul plângea cu ploi acide,
Iar cele mănoase...deveniseră lacrimile noastre,
Ce udau pământul sfânt...
Pentru recolta străinilor.

Am visat că plângeau zidurile sfinte,
După psalmul curat şi cântat
Din tot sufletul nostru...
Ce-a uitat să se mai bucure!

Am visat că plângea mama!
Şi noi toţi împrejurul ei...
Privind la masă goală
Şi la reflexia din icoană
În care priveam cu toţii.. cu ochii în lacrimi...

Am mulţumit cerului pentru toate!
Cele bune şi cele mai puţin bune...
Pentru clipele de vis dăruite
Şi pentru înţelepciunea de a le putea percepe...

Brusc...m-am trezit!
Şi am constatat cu stupoare că visul...
A fost pură realitate!
Şi că de fapt..aş fi vrut să adorm prezentul,
Într-un vis....

Am confundat noaptea cu ziua,
Realitatea cu visul şi invers,
Într-un amalgam impus
De ritmul unor conştiinţe fără conştiinţa.

Atunci am înţeles că viitorul meu,
Al altora şi al nostru...
Depinde doar de fapte,
De faptele noastre.. împreună!

Mi-am îmbrăţişat durerea
Cu lacrimilele bucuriei!
Cu fericirea unui condamnat!
Ce mâine va vedea din nou cerul..

Împreună cu cei care mi-au înţeles visul,
Am inspirat speranţa la unison,
Înţelegând că adevăratele vise
Vor începe cu adevărat...
În noaptea din mâine!