Un accident la Persoana Întâi

Versiune tiparTrimite unui prieten
Monah Iustin T.

Dumnezeu, în general... nu există.
Căci, în general, nu-I poţi strânge mâna;
în general, nu-ţi poţi aduce aminte de El;
precum, în general, nu-L poţi iubi.
În viaţa noastră, în general, s-au petrecut
neîntâmplările. Nepipăirile şi neamintirile
şi neiubirile...

Dar cum ar fi, în particular, să începi să te mânii,
să-ţi verşi cafeaua pe veşmântul de stele
al lui Dumnezeu, ca să-L auzi prima oară:
„Cafea de stele. Ce pată interesantă!...”.
Cum ar fi să-L calci pe picior, sau chiar
cum ar fi te împleticeşti în umărul Lui
indignând toţi îngerii, ca El să le zâmbească:
„De fapt, am vrut să văd cum arată
îngerii indignaţi...”.

„Port de la tine – va zice El – tot ce Mi-ai dat:
pata de cafea Îmi vine de minune;
piciorul încă Mă doare;
iar umărul Mi-a rămas un pic înţepenit...
Dar prima Mea amintire, să ştii,
n-aş da-o pe nimic...

Îţi mulţumesc,
căci nu aveam unde să plec,
nu aveam alte gânduri
şi nu făceam nimic
când ai dat peste Mine!”