Timbrate vieți, în insectare noi,
Cu degete de timp, se aștern în ace,
De parcă răsfoind clasoare noi,
Același vechi ceasornic se întoarce
 
Aleargă limbile de frica unui timp
În care toate stau, inert, la coadă,
Că poate se mai dă un anotimp,
În care-s  melci, secundele de pradă
 
Ce a mai fost, va fi, al nimănui,
Mai sus, țintesc căzutele cortine,
Și numai viermii-s, parcă, mai sătui,
Într-un poem al zemurile pline
 
Spre piscul luminat, spre care sui,
Demult, dorm călăuzele de bine…