Măicuţa mea, te văd plângând...
Tu- în icoană- eşti pictată
Cu-un chip smerit, frumos şi blând,
Dar cu privirea ridicată...

Priveşti în sus, spre-al Tău Prunc Sfânt
Ce moare ţintuit în cuie
Şi-aştepţi să-L pună în mormânt...
Te uiţi în jur- dar nimeni nu e.

Ai mai rămas doar Tu, Curată,
Şi marea zi în noapte-apuse...
Durerea care-a fost odată
Se preschimba în răni ascunse.

De prea mult chin şi de durere
Stai lângă Prunc- la Crucea Lui
Dar gata! Totul e tăcere...
Îl vezi cum e al nimănui,

Uitat de toţi, lăsat de lume
Să zacă-n chinul Său adânc...
Doar inima din piept îţi spune
Că va-nvia Acest Cuvânt!

Acum, de-ar fi să-L cercetăm,
Tot în piroane L-am afla...
Dar azi noi nu-L mai căutăm...
Nu mai urcăm pe Golgota.

Indiferenţa strâns ne ţine
Legaţi în ale ei obezi...
Se răstigneşte pentru tine,
În fiecare ceas-de crezi!,

Acest Iisus, Ce-odinioară
În peşteră, pe fân uscat,
Născutu-S-a dintr-o Fecioară
Cu mare Nume de-mpărat.