Sufocări în speranţe

Versiune tiparTrimite unui prieten
Iulia

Dumnezeu a sperat
că dacă va curăţa cerul,
oamenii Îl vor recunoaşte
mai uşor,
însă oamenii erau prea
îndrăgostiţi de
asfalt pentru a-şi ridica
privirile.
Razele de soare
au sperat
că dacă se vor izbi
în ferestre,
oamenii le vor auzi,
le vor lua şi le vor îngriji
rănile
şi că niciodată
nu se vor mai claustra
de raze, de cer şi de Dumnezeu
în spatele
unor ferestre transparente.
Însă oamenii
au tras perdelele, înfricoşaţi.
Eu am sperat
că dacă
îmi voi curăţa sângele de tine
şi îmi voi
aerisi inima,
voi putea respira din nou.
Însă,
nu am reuşit.
Mi-am dat seama că mă sufocă
prea multe ferestre, secunde şi oameni.
Aşa că,
am deschis ferestrele,
am oprit ceasul
şi am trecut printre oameni,
cautându-te iarăşi,
ca să mă pot sufoca

de tine.