Rugăciunea unui fizician

Versiune tiparTrimite unui prieten
Cristi Prescură

Părinte, din greșeala mea am căzut,
într-unul din nenumăratele universuri pe care le-ai creat.
M-a atras dorința de a vedea lumina ce umbla prin ele,
de a le pipăi atomii din care sunt făcute.
Am colindat de la o galaxie la alta,
am ajuns pe planete cu oceane de metan
și cu ceruri de mii de curcubee.
Am fost ascuns într-un suflet sau altul și,
cu fiecare viață pe care am trăit-o,
am cunoscut bucuriile și fricile ei.
În fiecare lume în care am fost,
m-am lăsat furat de iluziile sale
și de visele ce le poartă cu ele.
Am fost de mii de ori copil și de tot atâtea ori bătrân,
am cunoscut înțelepciunea dar și ignoranța,
liniștea, dar și mânia.
Ochii mei au văzut mii de sori,
și urechile mele au auzit mii de cântece.
Mi s-a facut însă dor de căldura focului Tău,
și, în fiecare dintre lumi, Te-am căutat,
din nou, și din nou, și din nou.
De pe pietrele munților de aramă Te-am strigat,
și din norii planetelor gazoase au pornit rugăciunile mele.
Acum, Părinte, că Te-am găsit în sfârșit,
te rog, primește-mă înapoi lângă Tine,
și ține-mă departe de toate aceste vieți,
și de iluziile care împânzesc vederea către Tine.