Rândunica din cer - Maicii Rafaela

Versiune tiparTrimite unui prieten
E.V.A

Zâmbetul ei – zorii zilei

răsărind pe sub mantia nopții

cutreieră poteci, creste și văi

ascultând tăcerea prezentă-n taina Vieții.

 

Rândunica îmbrățișează toată făptura

cu o dragoste izvorâtă din Dumnezeu

revărsare și bucurie și Nu mai pot după tine,

copil drag al Domnului meu.

 

Pasul ei sprinten urcă și coboară munții,

să prindă stropi, clipe eterne - Doamne Iisuse Hristoase,

și să le reverse în sufletele celor cărunți

de patimi, de dureri și de mâhnire stoarse.

 

Simte, vede orișicând,

dar orișicât că ești în scheme

și de-ți apare în cale-n acea vreme

te scutură ori cu-o vorbă ori prin fapte.

 

Într-o zi primește-n dar o galbenă girafă

de-atunci i-am zis noi Maica Rafa

căci draga de ea era dulce în ascultare,

când stăruiam în patimi - aspră, dar răbdătoare.

 

De pășești pe meleaguri tălpălărene

și se-ntâmplă să fie Liturghie sau vecernie

din pragul bisericii simți o adiere

un glas psalmodiază - rupt dintr-o tăcere.

 

Glas blând, ison cu dor de cer

desprins din veșnicie, a Învierii catavasie.