O simplă...clipă

Versiune tiparTrimite unui prieten
Ramona Ion

 

Mă  pierd de veşnicie... pentru veşnicie....
Prin doar.... o clipă... fără gând....
Că o umbră....
Umbră unei uitări... cât un oftat....
Răsare pe cerul însorit....
Şi nimeni nu o vede!

Şi am lăsat atâtea semne!
Pentru cei din jur....
Atâtea gânduri, din priviri....
Atâtea lacrimi prin ploi şi ninsori...
Atâtea motive...
Aruncate în golul plin....
De sentimente....ce nu-şi mai găsesc locul...
În trupurile semenilor.....

Şi am avut atâtea semne...
Eu însămi..
Să mă schimb..
Să răstorn lumea cu susul în jos!
Sau invers!
Dar curajul din mine a pierit...
Şi a ramans speranţa,
Că altcineva...
Îmi va urmă visul...
Şi va avea curajul...
Pe care eu l-am pierdut
Şi l-am dăruit întunericului...
Fără nici o răsplată....

Am plâns...cu lacrimi de om...
Pe care nu le-a simţit şi văzut nimeni...
Decât umbră din mania prorocită vieţii.....

Udeva în interiorul meu...
Se mai zbate un fir de Amazon!!
Mai răscoleşte cu sârg...
Furtună de pe Atlantic!!
Mai ţipă o acvilă...
În înalt de multe...
Unde răcoarea şi adierea sublimă....
Mă pierde în întrebarea...
Dacă încă mai exist??

Până la un răspuns....
Acum ...mă adorm îngerii....
Pe aripi de noapte...
Se scufundă luna....
În orizontul plin de valuri....
Sirene diafane ....
Iar tainele nopţii... îngână
Un gând de întrebare....
Doar de o simplă clipă....
În care se decid imperii :
Şi dacă mâine nu va mai veni...?