Îmi plec genunchiul către Tine
Fără ca să-Ţi mai cer ceva
Nici pentru ceasul care vine,
Nici pentru cel din urma mea.

Îmi plec genunchiul către Tine,
Tăcându-mi visurile toate:
Pe crestele diamantine
Lumina nu se mai abate.

Îmi plec genunchiul către Tine,
Şi las cuvintele afară,
Să plouă peste ele bine,
Să le culeg la primăvară.

Îmi plec genunchiul către Tine
Cu tot ce am eu mai adânc:
Cu ciuturi de lumină pline,
Dar şi cu spada la oblânc.

Îmi plec genunchiul către Tine
Şi-aştept să vină dimineaţa,
La porţi din ceară de albine
Să-mi spăl tristeţile şi faţa.