Lacrimi din cer

Versiune tiparTrimite unui prieten
Raluca Stavriu
Plouă afară eu stau și privesc
Pe fereastra deschisă,
De-aș putea cumva să opresc
Stropii ce din ceruri pică.
Nu m-aș mai simți vinovată,
Fiindca cerul iar plange,
Însă el astfel șterge o pată,
De pe-obrazul lumii nătânge.
De-aceea-i liniște-n jur,
Doar ploaia străbate tăcerea
Totul e mai limpede mai pur
Natura-și așteaptă-nvierea.
Miroase-a răcoare și-a ud,
Vântul se joacă prin frunze
Și-acestea jilave dansând,
Îmi șoptesc cuvinte nespuse.
Le văd schimbându-și culoarea
Căci verdele stins, prăfuit,
Devine viu precum marea,
Ce-n stancă valul și-a izbit.
Acum aș vrea ca și-n sufletul meu,
Să cadă-un noian de lacrimi
Care să poată șterge ce-i rău,
Gânduri, păcate și patimi.