Intrarea sufletului în suflet

Versiune tiparTrimite unui prieten
Onuța Bârlădeanu

E timpul tot mai fugar
Cuprins de dogorituri roșietice
Mai mereu e foc ascuns în jar
Sub cenușa propriilor strigăte scurte.

Rătăcește deparet de calea sorții
mântuite, căci scormonește, sângerează.
Zgâriat de praf, obosit al stâncii,
simțitor de pustiu, vede Marea Poartă deschisă.

Părăsește, închizând ochii, pentru o clipă,
o solitară clipă, chinul.
Intră ca o adiere pierdută prin toamnă,
șiret precum tâlharul.

Își găsește infinitul în acel spațiu...infinit.
Nu îl prinde de mână, ci
ca o umbră îl primește.
De acum nu-și mai măsoară pașii.