Fuga de înţeles

Versiune tiparTrimite unui prieten
Monah Iustin T.

Şi dacă Dumnezeu te făcea o scoică
legănând pe fundul mării, singură,
vizitată la vreo sută de ani de câte o meduză curioasă?...
Te-ai fi plâns de întuneric, de singurătate,
sau ai fi murmurat în tăcere, acolo, adâncului,
ceea ce numai tu ştii despre tot ce e deasupra?...

Şi dacă Dumnezeu te făcea un pin, sus de tot, prea sus...
unde nicio pasăre n-a ajuns vreodată
ci doar vântul mai venea să-ţi ţină de urât?
Te-ai fi culcat pe o parte, dezamăgit,
sau ai fi păstrat tu toate gândurile oamenilor
răscolite de vânt până la tine
în vârful acelor tale, consolându-le pe fiecare:
„O, cum nu v-a înţeles nimeni până acum!...”

Şi dacă erai o piatră, aruncată deoparte de o caravană,
sărită dintr-o stâncă în care a fost un mormânt,
şi înaintea lui alt mormânt, şi altul, până la primul?...
Ţi-ai fi plâns dansul printre picioarele oamenilor, şi ale cailor,
sau ai fi rămas întoarsă pe o parte,
pe acea parte unde se citesc toate, de la început...
ca un magnet pentru mintea tuturor? A tuturor!...

Şi dacă erai o planetă îndepărtată, dincolo de ochi şi lentilă,
şi fără nume, desigur, căci numai descoperitorii dau nume...
Te-ai fi supărat că eşti aruncată la margine
de cosmos, ca piatra, ca pinul, ca scoica,
sau ai fi săltat că eşti atât de departe, atât de acolo...
unde numai gândurile de dragoste se pot auzi,
unde numai rugăciunile se împlinesc,
fiindcă acolo nu le e ruşine că sunt văzute
în sânul marii depărtări aproape de toate?...

Şi dacă ai fi un om care se întreabă
ce e cu lucrurile astea lăsate la margine,
prea sus, sau prea jos, sau prea într-o parte...
ca un foton de lumină care fuge de microscop?
Ce rost are singurătatea lucrurilor
neobservate de nimeni niciodată?
Căci sunt dincolo de ochi,
dincolo de degete, şi chiar
dincolo de minte!...

E pentru că sunt
pentru alţi ochi
şi alte degete
şi altă minte.