Canon de dorită pocăință

Versiune tiparTrimite unui prieten

Canon de dorită pocăință
 
Suflete al meu- suflare de Dumnezeu ești
dar întinându-te cu pofte nebunești
rob te-ai făcut întunericului și faptelor lumești.
                        Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!
 
Lacrimi și suspine pentru nemăsurata-ți răutate suflete n-ai adus
ci doar cu plâns de milă nemulțumirii te-ai supus.
Întoarce-ți lacrimile spre pocăință și iartă ce alții ți-au spus!
                        Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!
 
Ai orbit suflete al meu, în lene și nerugăciune zăcând,
nemaivăzând pe Hristos în aproapele tău, pe lângă tine trecând.
strigă și tu fără-ncetare, ca orbul oarecând
                        Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!
 
Cu amărăciunea te-ndulcești, făcându-o mădular al trupului tău
și-n răzvrătiri adânci nu vezi că-ți ești propriul călău.
Cazi la picioarele lui Hristos plângând și fugi de-acest rău!
                        Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!
 
Din ghemul răutăților mele țesut-am nori,
plângându-mi de milă că nu e soare și nu sunt culori.
Pentru aceea acum zac lângă al sufletului meu mormânt de flori
                        Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!
 
Cu-al Tău sfânt acoperământ mă aperi Măicuță Sfântă
Și pe fiul Tău îl rogi neîncetat pentru tot ce-n nepurtare de grijă mă frământă.
Cu mângâierea ta dulce alină-mă, Maică crește-mă!
                        Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!
 
Pietre ai răbdat, fierbinte rugându-te pentru cei ce te ucideau
Iară eu cu împotrivire și cu rele gânduri a-mi face dreptate vreau.
Mijlocește cu osârdie și pentru-a mea iertare; Sfinte Ștefane trezește-mă!
                        Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!
 
Cu dor și hotărâre în voia lui Dumnezeu te-ai lăsat
dar eu îmi înlănțui sufletul în voia mea cea bolnavă și în păcat.
De întristarea cea vătămătoare Sfântă Cuvioasă Parascheva izbăvește-mă!
                        Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!
 
 
Cu statornicie lucrând și nevoindu-te ai văzut pe Dumnezeu așa cum este
dar sufletul meu se chinuie-n temnița lenevirii și întristării ce vine fără veste.
A nu deznădăjdui mă învață Sfinte Siluane; cu dragostea ta primește-mă!
                        Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!
 
Chinuri nenumărate ai răbdat cu gândul la cele de sus
dar eu cu răzvrătire mă pierd, gânduri de piatră peste ființa mea simțind că s-au pus
dar tu Sfinte Mucenice Mina, cel ce te bucuri în lumina Lui Hristos, întărește-mă!
                        Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!
 
Te-ai prins în lanțuri de griji apăsătoare și-acum ești rătăcit
suflete palid ce fereastra spre Soare ți-ai zidit.
Revino la Suflarea cea Dintâi. Doamne curățește-mă!
                        Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!
 
Cu știința lumească te-ai îngreunat
lucrând spre a primi mai mult dar tot m-ai flămând te-ai aflat.
O, suflete bolnav caută Pâinea Vieții. Doamne tămăduiește-mă!
                        Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!
 
Tâlharului celui ce văzând pe Hristos răstignit a îmbrățișat pătimirea, suflete n-ai râvnit
ci din nămolul îndreptățirii nu vezi că tu pe drept și pentru faptele tale ai fost rănit.
Mult mai mult ți s-ar fi cuvenit. În împărăția Ta pomenește-mă!
                        Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!
 
Iertare n-ai lucrat și nu ai căutat dulceața umilinței.
Plângi suflete și cere darul pocăinței
Căci ținând la dreptatea ta putredă
tu însuți vei alege iadul cel întunecat- de care Doamne ferește-mă!
                        Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!
 
Lege ți-ai făcut, o, suflete din propria-ți părere
și nu ai vrut să vezi că-aceasta ți-era izvorul de durere.
Predă-te lui Hristos suflete! Au oare nu vrei Mângâiere?
                        Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!
 
Ți-ai adâncit, o suflete  golul și prăpastia ta și-al tău dor
încercând să umpli cu tot ce-i trecător.
Plângi, suspină și te întoarce la cel ce umple toate și-i chiar al tău Izvor!
                        Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!
 
 
 Suflete al meu în greșale multe te-ai obișnuit
și rugăciunea ta la cer nu s-a mai suit.
Deșteaptă-te și vezi că mlaștina părerii de sine te-a robit
                        Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!
 
Flămând fiind ai căutat în tot lumescul mană
și din ce în ce mai flămând ai ajuns, adâncindu-ți a ta rană.
Întoarce-te suflete la Hristos -adevărata ta Hrană!
                        Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!
 
Curaj și hotărâre n-ai avut suflete precum Egipteanca Maria,
nesocotind Darul, când lui Dumnezeu, când lui Mamona punându-ți tăria.
Îngenunchează suflete și vezi-ți nebunia!
                        Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!
 
În desfrânări și judecată te-ascunzi suflete fugar
crezându-te curat deși veșmântul ți-e murdar.
Oprește-te și cazi la pieptul Celui ce-ți dă odihna Lui și har.
                        Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!

 

S.

 

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar