Bun venit în viaţa mea

Versiune tiparTrimite unui prieten
Iulia Maria

Intră!
Poţi intra,din nou,în viaţa mea.
Nu,
Nu trebuie să baţi la uşă.
De fapt,
Niciodată nu ai făcut-o...
Întotdeauna,
Pur şi simplu ai intrat.
Însă astăzi,
Astăzi te simt mai stingher,mai încet,mai stins.
Ţi-e....teamă.
Dar nu !
Păşeşte cu încredere,aşează-te undeva...
Reia-ţi locul !
E tot al tău.Te aştepta.
Dar te rog,simte-te ca acasă.
În sufletul meu.

 

Îmi pare rău,
Nu ştiam că vei veni...
Aş fi făcut puţină ordine...
Prin amintiri,
Aş fi sters câteva...
Iar sufletul,l-aş fi curăţat de praf.
Şi de durere.
Dacă aş fi ştiut că vii....

Oh,
Dar,nu te teme!
Parcă ăsta era rolul meu,nu?
Stai liniştit.
Nu am de gând să-ţi cer ceva.
Nu.
Nu te voi întreba nici unde ai fost?
Ce rost ar avea?
Când astăzi eşti în faţa ochilor mei....
Nu îţi voi cere să îmi vorbeşti,
Ori să-mi promiţi ceva.
Mi-a fost prea dor să-ţi ascult tăcerea.
Nu te voi întreba nici cât e ceasul?
Timpul a murit.În momentul în care ai intrat.
Şi-a dat ultima suflare,
Într-o baltă sângerie,plină de aşteptare.
Iarăşi te temi?
Ţi-am spus şi-ţi repet,
Nu,
Nu vreau nimic.
Nu o să-ţi cer să îmi dai nici soarele,
Nici stelele...
Sunt mult prea luminoase pentru mine.
Mi-ar fi teamă,
Că n-aş mai putea să recunosc întunericul tău.
Nu o să-ţi cer,
Să-mi dai nici marea cu valurile ei,
Sunt prea zgomotase,
Mi-ar fi teamă,
Că n-aş mai putea să-ţi aud liniştea.
Nu am sa îţi cer,
Să-mi dai lumea
Ce-aş putea face eu cu o lume atât de moartă?
Mi-ar fi teamă...
Ca m-ar ucide şi pe mine
Şi n-aş mai putea să te astept.
Nu am să-ţi  cer
Să îmi spui ce e singurătatea,
Ştiu că are chipul umbrei a doi paşi
ce se stinge în spatele unei uşi inchise.

Nu ştiu...
Ce-a fost înainte să vii...
O fi fost Iadul.
Sau doar o anticameră a sa.
Poate că,
Abia acum îşi deschide porţile...
Odată cu venirea ta,
Iar eu,
Sunt gata să intru de bunăvoie în el,
Da !
Odată cu venirea ta,
O venire,
Care la final va fi o absenţă în plus.
Nu ştiu...
Dacă zâmbetul tău,
Este o parte din el,
Sau dacă mâinile tale,
ce tremură întinzându-se-nspre mine,
atingându-mi încet,
Vârful degetelor......
Făcându-mi conturul mâinii,
A venelor...
A claviculei,
A buzelor
Sunt flăcările din el...
Dar nu !
Nu poate fi Iadul...
Căci acum,
Trebuie să pleci.
Iar un Iad...
Nu se termină niciodată,nu?
Şi tu totuşi pleci.

Dar stai liniştit,
Nu,
Nu am să-ţi cer să rămâi.
Mi-ar lipsi prea mult
Fericirea...
Simţită la auzul paşilor tăi,
La atingerea mâinilor tale,
La ştergerea cu degetul meu a lacrimilor
Ce-ţi cad încet din seninul albastru
Al ochilor tăi...

Şi n-am să înţeleg niciodată,
Cum poţi să-mi dai,
Într-o secundă,
Şi Iad şi Rai?