Acolo unde Dumnezeu scrie poezii

Versiune tiparTrimite unui prieten
Iulia

Astăzi
am ieşit pe stradă
şi când m-am întors
am avut şosea şi melancolie
suficiente
cât să observ beculeţe neaprinse
pe lampadarele satului.
Mă gândeam că le-or fi pus oamenii
seara, cu vreo maşinărie mare, 
când ceilalţi oameni dormeau,
ca să nu le blocheze drumul, în timpul zilei.

Astăzi 
mi-am amintit că nu de mult timp
i-am cerut cuiva să-mi deseneze un om,
sau dacă i-ar fi fost mai simplu,
ceea ce este un om.
Eventual o inimă cu degete,
iar degetele puteau să fie din poezie.
Ma gândeam că e mai bine totuşi să nu îl deseneze 
pe raza de soare de pe pervaz ca nu cumva la finalul zilei, 
să-şi dea seama soarele că are mâini şi ezitari şi cruce de dus,
ca nu cumva să ţină umbră, oamenilor, a doua zi.

Astăzi
am stat lângă oameni
şi când vorbeau
am avut certitudini şi strângeri de inima
suficiente
cât să simt poezia 
de sub unghiile mâiniilor lor drepte.
Mă gândeam ca le-o fi scris-o Dumnezeu,
la naştere, cu vreo dragoste mare
când ceilalţi oameni încercau să-i adoarmă,
ca să aibă inimă şi în degete, când vor fi mari.