1 Noiembrie

Versiune tiparTrimite unui prieten
TIoan

Mi-s dragi bunicii care somnu-şi dorm sub voia sorţii
Şi moşii lor; un sat întreg, mi-s dragi cu toţii.
Şi brad mă simt, în cimitirul de sub munte pus,
La întrebarea lor cădită către cer, un nerostit răspuns.

Mă cern de neaua proaspătă din cetina-nverzită,
Şi-n jur văd ţarina, de lumânări ce pâlpâie-nflorită.

Flori albe şi lumânări aprinse pe morminte seara,
Sunt semne că în noi mai dăinuie adânc ascunsă ţara.
Căci moşii mei ce-n mine s-au topit pe rând, pe rând,
Azi nu-i mai ştiu numi decât; iubită ţară şi neam sfânt.

Şi amândouă-n mine; neam şi ţară-s una, strâns unite;
O rugăciune-abia şoptită în amurg, printre morminte.