Pedeapsa este o ispășire

Versiune tiparTrimite unui prieten
P. E.

Nelipsitul ceai de măceșe... Doamne, câtă mângâiere poate fi într-o cană de ceai! Exact așa o numeau și sfinții părinți de la Mănăstirea Valaamului: mângâierea. Beau ceai pe o zi mohorâtă după ce toată dimineața am citit din Ignatie Briancianinov, Experiențe ascetice. Azi am citit despre faptele părute bune, care izvorăsc din duh de egoism, din protestantismul ascuns în inima fiecăruia. Așa sunt toate faptele mele, mă regăsii perfect în descrierile Sfântului Ignatie. Cred că ar fi timpul să iau în serios ceea ce spun sfinții despre monahism și cei ce l-au trăit cu adevărat în Duh. Aș avea mai multă odihnă interioară. (Afară este unul care mă scoate din minți cu fluierul lui. O aiureală de cântec obsesivă, îmi sfredelește creierul și nu dă semne că ar avea intenția să se oprească). Da, zadarnice sunt toate în lipsa pocăinței. Pocăința și dragostea sunt măsura tuturor lucrurilor. Nu poți să zici pocăință și dragoste și să nu te gândești la smerenie, dar smerenia vine din ascultare, ascultarea din credință, dar credința nu poate supraviețui fără nădejde și din orice punct ai privi lucrurile, lanțul virtuților se formează imediat. În jurul unei singure virtuți se adună restul în lanț interminabil, fie că începi de la dragoste, fie de la pocăință, fie de la smerenie, toate se cheamă unele pe altele, de aceea se spune că cine lucrează o singură virtute după Dumnezeu le lucrează de fapt pe toate, findcă altfel nu se poate, e o singură energie a Duhului Sfânt care le lucrează pe toate diferențiat. Dacă toate au aceeași origine, e clar că toate au același scopos, aceeași împlinire: îndumnezeirea noastră. Totul se revarsă atât de îmbelșugat de la Dumnezeu, noi însă nu avem simțire să primim darurile Duhului, așa cum avem noi simțurile tocite prin plăceri ilicite. Nu ne mai putem deschide simțurile pentru primirea darurilor binecuvântate ale lui Dumnezeu, sufletul nostru, îmbătrânit mai înainte de vreme, repetă mecanic aceleași obiceiuri, aceleași greșeli, tocindu-se și mai mult pe zi ce trece. Și ne apropiem de moarte fără să fi gustat din darurile lui Dumnezeu revărsate din belșug asupra noastră, vai nouă! Unii zic că iadul este focul iubirii dumnezeiești și că pe cei păcătoși îi arde prin conștiința lor, că pentru unii acest foc este bucurie, iar pentru alții este întristare, în funcție de conștiința fiecăruia, de felul în care se raportează fiecare conștiință la dumnezeire. Da, poate așa stau lucrurile, dar eu cred că mântuirea nu e doar atât. Dumnezeu nu poate fi atât de impersonal. Bunătatea lui Dumnezeu nu poate lăsa lucrurile numai la judecata conștiinței fiecăruia. Conștiința e pârâșul nostru, dacă Judecata ar fi lăsată numai la conștiința noastră, chiar că nu mai e nici o cale de scăpare pentru nimeni. Din ceea ce trăiesc eu, văd că nu e scăpare pentru mine din iadul conștiinței mele, dacă nu vine Dumnezeu să pună darul Lui. Și Dumnezeu vine ca Persoană, ca Hristos, Care ridică El sarcina noastră, pe care noi nu o putem purta. Ne lasă conștiința ca pe un martiriu, fiindcă ea e pârâșul meu cu care trebuie să mă împac cât sunt încă pe cale, dar împăcarea asta nu o poate aduce decât Dumnezeul personal, Dumnezeul iubirii, pe care Îl vom cunoaște toți, când vom trece dincolo de lumea aceasta. Judecata nu va fi numai o judecată a propriei conștiințe, trebuie să fie ceva mai presus de conștiința mea care mă judecă sau mă îndreptățește. Ar fi nedrept să fie lăsat totul numai la nivelul conștiinței mele, ar însemna să nu-L cunosc niciodată pe Dumnezeu, e aproape o tăgăduire a lui Dumnezeu această afirmație. Voi fi osândit, asta știu cu toată certitudinea, dar sentința mi-o va da un Dumnezeu personal și judecata Lui este dreaptă, în însăși judecata, în însăși pedeapsa lui Dumnezeu este înscrisă ispășirea. De câte ori pătimesc ceva rău, am o bucurie tainică în suflet, căci îmi zic: e pentru păcatele mele. Pedeapsa este o ispășire. Ne va pedepsi Dumnezeu pe toți și în însăși pedeapsa noi vom simți și cunoaște infinita bunătate a lui Dumnezeu. Toți vom exclama: e mică pedeapsa față de păcătoșenia mea! Așa că nu cred că se va lăsa totul numai la nivelul conștiinței noastre. Toți Îl vom cunoaște pe Dumnezeul personal, chiar și necredincioșii.