O lecție învățată pe pielea mea: fiecare zi e un nou început!

Versiune tiparTrimite unui prieten

Sărut-mâna, Măicuța Sofronia!

În afară de scrisoarea către Domnul nu am reușit să fac mare lucru din curs; am avut o stare rea, din care am reușit să ies de curând cu mila Domnului prin spovedanie, care nu a fost mare lucru din partea mea, ci mai mult o mărturisire a totalei neștiințe si neputințe, dar mai ales prin Sfânta Euharistie, care mi-a dat viață. Slavă Ție, Doamne!

Am început acum, ușor, să văd când îi etichetez pe copii, când îi compar... Gândul că fac asta des și nu iau aminte, că mi-ar fi ca o a doua natură, gândul ăsta m-a împietrit de când am revenit de la Iași. Dar începe să se spargă piatra, așa, încet, cu câte o lovitură-rugăciune.

Ieri am făcut ceva de genul: o etichetare, am conștientizat-o, i-am cerut copilului iertare imediat, apoi instantaneu o comparație cu o altă soră, pe care am negat-o imediat printr-o adăugare de alt cuvânt reparator, și iar încercare de reparare a situației printr-o vorbă bună, dar chinuit scoasă. Atunci mi s-a părut amuzant, un fel de jonglare de cuvinte, dar acum îmi conștientizez neputința. Atunci am reușit să fac cu ajutorul Domnului, căci mă rugam mult în acea zi... Dar ieri, când nu mi-a mai fost gândul la rugăciune așa mult, zic că nimic nu am făcut.

Dar hai să zic cele bune, că parcă le întrevăd...

Tomberonul emoțional e extraordinar!!! Facem cu el multă curățenie în suflete. Am observat că cine îl face este mult mai liniștit după aceea. Cu A. am avut cel mai grăitor exemplu, ea nu voia să îl facă deloc, dar atunci când l-a făcut, a înflorit la chip.

M, cumătra mea, mi-a zis ca copiii să înmâneze părinților hârtiuța cu ceea ce i-a supărat, întristat etc., ca părinții să afle și să ia aminte. Eu nu am fost atentă deloc la acest amănunt de la curs, cert e că am facut așa și a fost minunat. Chiar A. a reușit, după zile întregi în care refuza să comunice cu noi ce o supăra, să ne spună unde am greșit față de ea. Și iar a înflorit :) Eu chiar asta voiam, să reușim să spunem ce, cui ne supără, fără nervi și răzbunări.

Un alt lucru bun pe care am început să îl fac este ca înainte să închidem ochii să le cer fetelor treze, de obicei cele mici, să spunem o mulțumire pentru ziua respectivă (am rămas cu gândul ăsta când ați zis de tema de la dezvoltare personală :) ) și așa de frumos au răspuns I. și N.!... lucruri mici și simple... dar știu că au adormit cu gândul bucuros.

Cât despre mine... am oscilat între a nu face nimic/ mai nimic, având ca rezultat nul pe toate planurile, și deci o tristețe grozavă... și între a o lua de la zero cu totul, de la rugăciune și până la atenția la gânduri, în fine, tot ce am putut face fiind atentă. Așa că pot spune „mort am fost și-am înviat”! Și să mă îmbăt atâta cu bucurie, încât a doua zi să cred că va continua, chiar dacă nu am luat-o iar de la zero cu totul. Deci, o altă lecție învățată: fiecare zi e un nou început!, o lecție învățată pe pielea mea.

Și am început să fac ce spunea și A., să îmi rescriu cursul, dar merge atât, atât de greu!

O să revin cu întrebari, sper - asta va însemna că sunt harnică, nu?

Vă mulțumesc iar și iar, cum o fac și către Domnul!