Nu am avut un umăr pe care să plâng...

Versiune tiparTrimite unui prieten

Dragă maică Siluana,

Domnul să vă binecuvânteze! Vă îmbrățișez cu multă iubire și nădejde!

Simt cum m-a trăsnit un aer de nădejde, da, e nădejde. Bărbăție am...

Știți? Mă gândeam că Dumnezeu a creat lumea fără scop, numai că ceea ce El a creat, omul a căzut, El a ridicat din iubire și purtare de grijă... Să îmi ziceți dumneavoastră dacă greșesc.

Dragă maică Siluana, îmi e frică de întuneric... încă îmi e frică. Dar cânt și eu ceva în noapte când merg și e bine. Mai iau legătura cu Maica Domnului, cu Doamne-Doamne și trece frica... până nu văd pe cineva pe stradă dacă nu mă rog, nu trece frica...

Și mai am un episod trist al vieții mele... pe care nu vi l-am povestit, Măicuță... Când eram mai mic m-a lăsat mama mea la sora mea pentru o noapte. Sora mea era căsătorită și avea copilași mai mici. Și... în seara aceea soțul ei m-a dat cu capul de calorifer pe motiv că am trezit unul din copilași (eu când eram mai mic eram foarte sensibil, o astfel de lovitură îmi putea fi fatală... și nu am îndrăznit a-i zice mamei mele... i-a zis tocmai unul din nepoței... Mama când a aflat despre aceasta... nu i-a venit să creadă... și când a venit soțul ei la noi... mama l-a dat afară din casă... Așa s-au răcit relațiile dintre noi... când sora mea s-a mutat în alt oraș și mai trecea prin orașul nostru la noi nu venea, ci doar întreba: Mama mai bea? Era groaznic să mi se pună întrebarea asta....

Sincer...

Am trecut de la nădejde la... durere. Dar e nădejde în durere. : ) Oricum durerea nu mai apasă ca înainte, așa tare asupra mea... Simt că sunt mai întărit (sau vindecat mai bine zis). Oh, Măicuță, ce făceam eu cu durerile mele dacă nu vă găseam eu pe dumneavoastră...? Mă bucur, inima mea s-a transformat radical... da...

Mi-am adus aminte de abuz, știți?

Eu îmi aduc aminte că am citit în materialul despre codependență despre evadarea aceea mintală sau fizică... da, așa am evadat și eu plin oarecum de dezgust și de uimire... că nu înțelegeam ce este...

Am avut o discuție cu mama într-o seara în care mă întreba de ce plâng când mă rog... și i-am zis: pentru că eu nu am plâns în toți anii ăștia... durerile pe care le-am avut pe suflet... Nu am avut un umăr pe care să plâng... dar nu m-a înțeles... și m-a apucat oarecum o mânie așa, o furie... parcă adresată ei pentru că nu mă înțelege... dar ce să-i faci...

Cam atât.

Cu nădejde în durere... un copilaș micuț pe cale!

Răbdare, copilul meu drag, și rugăciune!

Lucrarea ta de acum e cu Dumnezeu, Părintele tău Cel Ceresc și cu Fiul Său, Domnul nostru iubit, și cu Duhul Sfânt!

Da, e minunat că o chemi pe Măicuța Domnului când îți este frică! Și e firesc să-ți fie încă frică, sunt multe pericole în această lume și tu nu ai fost învățat să te simți ocrotit. Acum înveți asta și multe se vor mai schimba!

Ce te făceai dacă nu mă găseai pe mine? Trimitea Domnul la tine pe altcineva, fie și o carte, cum făcea de multe ori cu mine când mă înecam singură în durerile mele... El nu ne lasă când începem să-I arătăm durerile și să-I cerem să iubim și să iertăm, iar nu să fim răzbunați!

Te iubesc mult și să știi că eu sunt cea care-I mulțumesc lui Dumnezeu că te-a trimis la mine.

Cu respect și încredere,

Maica ta Siluana