Dragă măicuţă Siluana,
Sunt foarte tristă că nu mai apăreţi pe Site, mă rog mereu să începeţi din nou. Dar să ştiţi că eu m-am obişnuit să vorbesc cu dumneavoastră tot timpul, cam tot ce fac supun părerii dumneavoastră, mă las certată de dumneavoastră sau aprobată în ce fac şi gândesc. Nu ştiu dacă e bine sau rău, dar aşa mă simt mai puţin singură, şi am impresia că îmi ajută la a nu ţine cont de răutatea din casa mea. Pentru că cearta dumneavoastră este atât de plină de dragoste, că parcă aş vrea să fiu certată mai des. La fel am simţit şi cu părintele meu duhovnic, mi-a făcut plăcere cearta lui, pentru că şi la dânsul am simţit lipsa de răutate. Deşi este foarte înţelegător, nu pot să spun cât de fericită sunt că am început să simt altfel Spovedania. La început mergeam cu frică, acum merg să mă descătuşez, să mă eliberez... nu pot descrie chiar exact ce simt, dar cred că toţi trecem prin asta, şi dumneavoastră înţelegeţi mai bine ca mine ce vreau să spun.
Seminarul eu îl continui, simt efectul lui chiar şi acum, fiecare şedinţă mă mai saltă un pic. Am început să mă simt mai bine în casa mea, mai liberă, deşi urmărirea lor este parcă mai insistentă. Greşeala mea a fost că eu, văzând că ei nu au încredere în mine, am căutat să le trezesc încrederea, nu mi-am dat seama că neîncrederea lor este boală şi că, de fapt, este o altă formă a controlului şi a intimidării. Acum văd clar asta şi cu destul tact, dar stăpână pe mine; am început să mă mişc cu curaj, pentru că nici nu aveam curaj să mă scol din fotoliu. Stăteam cu lucrul de mână şi cartea în braţe, îmi era frică să nu deranjez prin mişcarea mea. După care, normal că mi se reproşa că sunt leneşă. Seminarul m-a făcut să văd, limpede de tot, tot ce se întâmplă cu mine şi cu ei. Soţul meu a reuşit să mă timoreze în aşa hal, că nici la baie nu mergeam noaptea. Acum mi-am impus să merg şi dacă nu am de ce, numai ca să-i obişnuiesc cu libertatea mea de mişcare prin casă. Şi deşi nu le place deloc, normal că nu pot să zică nimic. Soţul meu este acum într-o formă de abandon în faţa soacrei mele, nu mai are putere să se opună, dar în acelaşi timp parcă este şi faţă de mine, am impresia că se supune celui mai puternic pe moment. Este o situaţie destul de urâtă, este ca la film, de asta vă spun că mereu mă gândesc la dumneavoastră, ca să fiu sigură că nu greşesc prea mult. Pentru că trebuie să-mi arăt puterea, altfel nu ştiu ce se alege de noi. Şi deocamdată nu mă mai gândesc să plec, cât rezist stau, deocamdată rezist oricum, datorită Bunului Dumnezeu şi a rugăciunilor. Mult mai bine decât până acum. Mă gândesc cu puţină îngrijorare numai cam cum o să fie în continuare. Este clar că noi practic ducem un război de uzură. Dar să ştiţi că am mereu grijă să mă rog, şi mai ales mă rog să mă ierte Domnul dacă fac ce nu-I place. Să nu vă faceţi probleme că cine ştie ce fac, este vorba mai mult de atitudini. De exemplu, afişez o atitudine de răutate. Este clar că pentru ei bunătatea este o slăbiciune şi o prostie, şi de asta nu-mi place ce fac. Sper ca Domnul să mă ierte, pentru că afişez o răceală şi o lipsă de bunătate, dar să ştiţi că chiar îmi pare rău de ei, numai că nu trebuie să vadă asta. Îmi şi pare rău şi mă şi enervează. Nu spun că este bine ce fac, numai că asta ştiu şi pot deocamdată. Sper ca Domnul să continue să mă lumineze şi, de fapt, sunt sigură de asta.
În orice caz, dacă nu eraţi dumneavoastră, cu dragostea pe care mi-aţi arătat-o, şi Seminarul acesta care m-a ridicat, nu ştiu ce se întâmpla cu mine... De multe ori mă înfior când mă gândesc. În ce hal eram anul trecut pe vremea asta, şi ce reacţii prosteşti aveam când mă enervam, cum căutam mereu să trezesc compasiunea soţului meu, dacă nu dragostea, şi cât de disperată eram că el arăta numai răutate!
Vă mulţumesc cu toată dragostea şi recunoştinţa, şi mă rog Domnului să reapăreţi pe Site!
Steluţa
Steluţa mea iubită şi vitează
Mă bucur mult că pot reveni pe Site, deşi conectarea mea cea nouă la internet merge destul de greu. Dar iată, sunt iarăşi cu voi! De fapt, mereu am fost cu voi şi voi cu mine, în rugăciune. Vă mulţumesc mult pentru rugăciunile voastre.
Vă mulţumesc acum şi celor care aţi continuat să citiţi răspunsurile mai vechi de pe Site. Da, sunt acolo multe răspunsuri la neputinţele noastre de zi cu zi. Unele se potrivesc unora, altele altora. Aşa lucrează Domnul! Chiar mă gândesc să extrageţi fiecare răspunsurile care vi se potrivesc şi să vă faceţi o "carte" de uz personal. Acele cuvinte sunt dăruite de Domnul la rugăciunea voastră şi a mea, pe viu, pe durerea, nedumerirea sau bucuria celui care îmi scria. Aşa să le folosim. Şi eu le citesc, dacă am ocazia, cu uimire şi cu sentimentul clar că nu "eu" le-am dat! Mulţumesc, Doamne, pentru mare mila Ta şi Te rog, fă din mine sluga Ta până la ultima suflare de viaţă aici pe Pământ!
Revenind la tine, Steluţa mea iubită, iarăşi mă minunez cât de mare e mila şi lucrarea lui Dumnezeu cu noi când ne hotărâm să apelăm cu adevărat la ea. Îţi mulţumesc iarăşi şi iarăşi pentru ascultarea ta, prin care ai ieşit din iadul împotrivirii faţă de voia Domnului şi ai intrat în raiul dependenţei de milostivirea Lui!
Mulţumesc şi pentru îngăduinţa de a pune mesajele tale pe Site, ca ajutor celor care încă nu se pot lepăda de voia lor cea veche pentru a se uni cu voia omului nou din adâncul nostru, al fiecăruia, care doreşte să facă voia lui Dumnezeu. Sunt atât de bucuroasă, Copila mea, pentru harul pe care l-ai primit ca să te lumineze să vezi că "neîncrederea lor este boală"! Acum vei putea îndrăzni să nu mai apelezi la măşti ca să fii puternică şi să te mişti liberă în casa ta, în familia ta! Curaj! Şi mergi cu paşi mici şi numai dusă de mână de Duhul, pe Care Îl chemi prin acceptare şi binecuvântare!
Cât de limpede exprimi tu, Copil drag, esenţa lucrării omului vechi şi pe cea a omului nou din tine. Omul vechi e robit egoului său, sinelui său existenţial, care s-a format în lupta dureroasă cu lumea şi cu viaţa trăită fără Dumnezeu. El, egoul, şi-a format un stil de a fi în lume, care se bazează pe deprinderi, apucături, scheme, sau cum vrem să le numim, întrupate, scrise în memoria noastră afectivă inconştientă, în creierul nostru, de unde ne comandă ce şi cum să facem ca să nu "ne lăsăm" şi să obţinem ceea ce dorim. El e obsedat de dorinţele şi drepturile lui şi caută pe orice cale: violenţă, manipulare, linguşire, viclenie, minciună, patetism etc., să-şi împlinească nevoia de a fi iubit şi preţuit de cei "dragi"! Şi, cu cât e mai "ingenios", cu atât e mai dezamăgit. Orice ar face, iese prost. Şi mereu la fel. De ce? Pentru că aceste scheme de atitudine şi comportament în faţa evenimentului dureros sunt construite pe privirea mecanică a realităţii. Realitatea este, pentru ego, o înlănţuire de cauze şi efecte. Dorinţa subiectivă a omului de a ieşi din legea blestemului înscris în legea cauzalităţii, se loveşte de zidul realităţii nemiloase!
Lumea, privită fără Dumnezeu, fără Prezenţa Lui lucrătoare acum şi aici, rămâne pentru om o înlănţuire de obiecte legate între ele prin legile creaţiei, pe care le consideră "obiective", adică între obiecte şi cu totul independente de voia subiectivă a Creatorului sau a destinatarului credinţei. Omul căzut nu pricepe şi nu percepe prezenţa lui Dumnezeu în lumea pe care a creat-o ca pe un mesaj către om şi ca pe un ospăţ la care nu doar îl invită pe om, ci se şi dăruieşte pe Sine ca mâncare şi băutură dătătoare de viaţă. Mai întâi Se dăruieşte ca gând, ca prezenţă iubitoare plasticizată în cele făcute bune foarte pentru iubiţii Săi fii, oamenii, ca apoi, în vremurile de pe urmă, să Se dăruiască întreg în Trupul şi Sângele Fiului făcut Om pentru ca noi să avem Viaţă în noi. Belşug de Viaţă!
Când tu, Steluţa mea, - sau eu, sau oricare omuleţ însetat de Bucurie şi iubire - accepţi realitatea "aşa cum este", te eliberezi, de fapt, de "citirea" ei după schemele "scrise", întrupate, în creierul tău ascuns şi nespus voinţei libere. În aceste momente, lipsită de orice "sprijin" din trecut, vulnerabilă, dar vie, strigi la Domnul şi binecuvântezi, în ciuda oricărei "dovezi" exterioare. Tu te-ai ancorat în credinţa cea dinlăuntru şi în nădejdea în cele ce nu se văd, dar sunt făgăduite de Domnul. Dacă vei "citi" cele ce se petrec în casa ta, prin schemele trecutului, ele vor continua să fie ce au fost! Dacă le vei citi după legea Duhului, ele vor deveni ceea ce mintea ta nici nu poate concepe. Nu te strădui să înţelegi acum, ar fi ca atunci când cineva ar dori să înţeleagă ce spune cel din faţa lui după primele două cuvinte din discursul care ar trebui să dureze cinci minute! Când binecuvântezi, evenimentul dureros încetează să mai fie, efectiv, doar efectul unor cauze din trecut, devenind ocazia unui viitor cu Domnul! Dumnezeu vine şi lucrează în evenimentul tău împreună cu tine, şi rezultatul îl vei vedea în viitor, nu în trecut. Acum, în prezent e nevoie doar să-L chemi şi să binecuvântezi toate, ca să vină Duhul Său Cel Sfânt să sfinţească tot ce numeşti tu! Dacă omul la necaz întreabă "De ce mi se întâmplă mie asta?", nu va putea obţine un răspuns decât de la trecutul său, pe care îl poate "citi" orice duh căzut şi-l poate "sufla" oricărui "ghicitor amator"! Întrebarea pe care şi-o pune omul nou este: "Doamne, pentru ce îngădui Tu acest lucru? Ce vrei să-mi spui? Ce ceri de la mine?". Şi vom afla că nu cere decât să-L primim ca Domn şi Dumnezeu al nostru, ca să lucreze cu noi la răspunsul pe care noi înşine îl vom da în viitor. Răspunsul Lui e profetic, are rădăcină în viitor, în făgăduinţele pe care ni le-a făcut!
Poate că e greu şi încurcat răspunsul meu, dar nădăjduiesc să ajungă totuşi la inima ta şi a celor care îl vor citi!
Am pus în el toată credinţa mea în felul în care lucrează Domnul cu noi când acceptăm toate şi-L binecuvântăm în toate!
Te îmbrăţişez şi te aştept mereu cu drag şi bucurie!
Fii binecuvântată, Steluţa mea.
Cu dragoste, recunoştinţă şi încredere,
M. Siluana
P.S.: Iată un cuvânt duhovnicesc de mare folos pentru noi, acum: "Dacă trăieşti prezentul, repari trecutul şi câştigi şi viitorul." (Părintele Arsenie Papacioc)