Asta mi-a arătat El în Noaptea Învierii: că nu sunt singură!

Versiune tiparTrimite unui prieten

Draga mea Măicuţă,
Am avut parte de zile foarte agitate înainte de Paşte, apoi mi-am dat seama că s-au petrecut lucruri minunate cu mine. Am fost mângâiată de Măicuţa Domnului, care mă ajută şi acum să văd altfel tot ce se petrece în jurul meu, să iau oamenii aşa cum sunt, să privesc fiecare om şi fiecare întâmplare ca pe ceva folositor mie şi să folosesc triunghiul de aur zi de zi: IERTARE - ACCEPTARE - BINECUVINTARE. Pe el îl aplic peste tot ce se petrece cu mine şi în jurul meu şi e bine. Şi am mai mult curaj să-mi spun părerea, pentru că mă simt vegheată în ceea ce spun şi gândesc.

În mine am văzut lucruri urâte, am găsit egoism, răutate, mândrie, nerecunoştinţă, îngâmfare... şi încă mai găsesc. Dar Iisus este acolo să ierte şi să cureţe spre mântuirea noastră, nu? Doar asta mi-a arătat El în noaptea Învierii, că nu sunt singură. Cu El, şi protejată sub acoperământul Maicii Domnului, am curaj să intru în mine, să meditez (pentru că altfel nu am cum să ajung acolo, în adâncul fiinţei mele şi să aştept liniştită şi cu credinţă răspunsuri la întrebările ce mă frământă). Iar dacă nu ştiu să desluşesc răspunsul, mi te-a trimis pe tine, Măicuţă, să-mi îndrepţi paşii când rătăcesc, în direcţia bună.

Aşa că sunt mai liniştită, totul pare să fie altfel, am încredere că cele bune pentru mine se vor arăta dacă sunt smerită şi răbdătoare.

Există o singură capcană care parcă mă pândeşte: să mă învăţ în binele acesta al meu şi să mă izolez de cei din jurul meu, să mă integrez tot mai greu printre cei din jur, să preget în a mai porni ceva, în a mai căuta să fac ceva. Şi nu aş vrea asta, mă gândesc că acum ar fi bine să fac un nou pas spre a verifica toate cele realizate în mijlocul oamenilor, al vieţii... Dar nu ştiu cum, ce, şi nu aş vrea să greşesc.

Am pus început bun, Măicuţă, simt asta şi vreau să merg pe Cale mai departe.

Să ştii că am renunţat să merg la cursul acela de psihoterapie, după ce m-am rugat Maicii Domnului să-mi dea gândul bun (după cum m-ai sfătuit), să-mi arate ce să fac, am simţit că acolo este un loc unde se predă o metodă, dar nu se merge pe iertare (ci pe descărcări violente ale furiei acumulate), nu se merge pe acceptare (ci pe efort de a schimba cu multă durere ceva, cu dispute cu părinţii pentru ce au făcut ei în trecutul nostru ) şi pe binecuvântare (deoarece credinţa este considerată limitatoare). A fost un pas bun, necesar, multe am învăţat de acolo ca reguli de igienă relaţională, te-am cunoscut pe tine, dar acum e momentul să mă descurc singură cu ceea ce Dumnezeu îmi pune şi-mi va mai pune, cu siguranţă, la dispoziţie. Şi nu am regrete, semn că am făcut bine.

Dar tot mă macină întrebarea: "Doamne, oare care e locul şi rostul meu pe lumea asta?". Pentru că multe intuiesc, dar nu fac nimic concret.

Te îmbrăţişez cu drag şi-ţi sărut mâna cu smerenie,

Mihaela

Mulţumesc şi ţie mult pentru că îmi dai voie să pun din mesajele tale pe site!

Domnul ne va păzi de mândrie sau slavă deşartă, în care poate intra şi un sentiment de jenă, pentru că o facem spre slava Lui, pentru a mulţumi lucrării Lui în noi şi pentru a-i sluji pe cei cu care suntem împreună pe Cale, ca să împlinim astfel şi porunca de a ne iubi unii pe alţii, dăruindu-ne reciproc din viaţa noastră în El!

Cu dragoste şi recunoştinţă,

M. Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar