Din răspunsul dumneavoastră mi se nasc alte şi alte întrebări

Versiune tiparTrimite unui prieten

Prea iubită maică Siluana,
Am aşteptat cu nerăbdare răspunsul dumneavoastră şi vă mulţumesc că mi l-aţi dat. L-am citit abia duminică. De fapt l-am citit şi răscitit de zeci de ori şi cred că aveţi dreptate în tot ce spuneţi.

Dar din răspunsul dumneavoastră mi se nasc alte şi alte întrebări.

Nu am fost crescută în credinţă. Mama deşi era credincioasă nu m-a dus niciodată la biserică când am fost mică. Pe la 30-35 de ani am început să intru câteodată în biserică, niciodată la slujbă. Intram cinci minute şi mă rugam să-i dea Dumnezeu sănătate copilului meu şi minte să fie un om între oameni. Cam asta era rugăciunea mea. Niciodată nu m-am gândit să cer zile de viaţă pentru copilul meu. Nu l-am învăţat nici eu pe copil să meargă la biserică sau să creadă în Dumnezeu, deşi el a crezut. Şi chiar mergea din când în când la biserică şi de pe la 16-17 ani la Înviere.

În răspunsul dumneavoastră scrie că Dumnezeu aşteaptă ca în fiecare dimineaţă, copilul să ceară protecţia Lui prin rugăciune. Dar dacă copilul meu nu a fost învăţat astfel şi nici nu a putut ajunge la o vârstă la care eventual să poată învăţa singur ce-i credinţa, are el vreo vină că nu s-a rugat? Sau plăteşte el pentru greşeala mea sau a părinţilor mei? Dumnezeu te judecă după greşelile altora, fie ei chiar şi părinţii tăi ? La volanul maşinii care a produs accidentul nu se afla Dumnezeu. Era un băiat de 19 ani, doar că era beat şi drogat. A murit şi el pe loc. În taximetru era fiul meu, fata şi bineînţeles taximetristul de 31 ani. A murit şi el pe loc. Au fost distruse într-o secundă patru familii. Ştiu că nu Dumnezeu era la volan, dar dacă vroia nu putea oare să împiedice accidentul ?

În mod singur nu l-am învăţat pe copil să fie credincios, dar l-am învăţat multe lucruri pe care acum le găsesc scrise în Biblie. Şi l-am iubit şi îl iubesc şi azi mai mult ca orice. De ce nu a ţinut cont Dumnezeu de dragostea mea faţă de copil? Numai pentru că nu m-am rugat? Îmi scrieţi de asemenea că îl pot ajuta încă pe copilul meu. Oare cum pot face asta ? Aş face orice.

Numele copiilor mei sunt Mihai şi Isabela şi vă mulţumesc de pe acum pentru rugăciunile dumneavoastră.

Şi dacă mai pot întreba: de unde mi-aţi ştiut numele?

Cu respect şi mii de mulţumiri

Klimay Teodora

Te îmbrăţişez cu lacrimi şi durere şi îţi mulţumesc pentru mesaj. Acum sunt în mare lipsă de timp pentru că urmează să plec din ţară pentru două săptămâni, dar voi mai reveni când mă întorc.

Deocamdată te rog să primeşti gândul meu că băiatul tău nu a fost pedepsit pentru voi, pentru tine, ci a fost victima unui oribil abuz de libertate şi a unei elementare purtări de grijă pentru propria viaţă! Domnul a suferit cu el şi suferă acum cu tine! Credinţa lui Mihai, în ciuda neştiinţei tale e acum pentru el cea mai mare avere pe care o are! Acum, tu, Teodora mea, să te împrieteneşti cu Dumnezeu şi vei afla de la El tot ce doreşte sufletul tău să ştie. Dar cel mai urgent ai nevoie de mângâiere în marea ta durere. Acum Îl vei cunoaşte pe Dumnezeul Îndurărilor şi El te va mângâia şi te va ajuta să faci acum ce nu ai făcut până acum pentru băiatul tău!

Să mergi cât poţi mai des la întâlnirea cu copiii tăi în Sfânta Liturghie.

Acolo vin ei dacă îi chemi prin pomelnicul pe care îl dai părintelui. Pentru iertarea păcatelor tinereţilor lor, Parastasele rânduite de Sfânta Biserică le vor fi de mare folos.

De asemenea, vă vor ajuta, şi pe voi şi pe ei, Acatistul pentru cei adormiţi. Încearcă să-l găseşti cântat de Marian Moise! E o rugăciune profundă şi aducătoare de alinare sufletelor îndurerate pentru pierderea celor dragi şi celor plecaţi de la noi!

Şi, te mai rog, Teodora, să te spovedeşti de tot ce-ţi apasă acum conştiinţa! Să mergeţi împreună, cum va rândui părintele duhovnic, la Sfântul Potir ca să-L cunoşti pe Dumnezeul Cel Viu şi să te bucuri de copii tăi, Mihai şi Isabela. Şi, dacă aţi avut cumva şi avorturi, nu-i uitaţi nici pe acei copilaşi, că şi ei sunt ai voștri şi suspină după dragostea voastră!

Dragostea, iubita mea Teodora, e mai puternică decât moartea! Vei simţi asta!

Te îmbrăţişez cu drag mult,

M. Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar