Daţi-mi un om măicuţă, un om vreau, un om care să-L apere pe Hristos, care să-L trăiască... un om care să le răspundă...

Versiune tiparTrimite unui prieten

Sărut-mâna Maică...
Vă deranjez din nou, din cauză că sunt trist. Trist că nu sunt capabil să apăr Ortodoxia...

În ultimul timp apar filme, documentare, articole, bloguri pe internet care vor din ce în ce mai mult să ne desfiinţeze, să desfiinţeze creştinismul afirmând că e un mit... există acel film Zeitgeist. Pentru acel film există şi un răspuns Zeitgeist Refuted, care e făcut foarte bine... dar... de curând am găsit un site în care se încearcă acelaşi lucru... iar eu... eu sunt om păcătos Maică, eu nu sunt capabil să apăr, dar mă dor toate când văd că nu e unul care să apere...

Unde sunt Sfinţii noştri Măicuţă? Unde sunt?... De ce nu ne luptăm cu ereziile, de ce? Aşi pune adresa aici, dar tare mi-e teamă că ar putea fi mijloc de sminteală pentru unii... de ce nu ne apărăm, de ce nu dăm răspunsuri... offf... că nu am cuvinte, nu am minte, nu sunt unul din cei care pot face asta, nu sunt vrednic de asta, nu sunt... sunt doar un nimeni... dar tare mult aş vrea să văd pe cineva să le răspundă, cu smerenie, cu bucurie, cu grijă, cu dragoste, dar să le răspundă... până când mai tăcem? Pentru ce?... de ce nu ne apărăm?

Aşteptăm următoarea invazie... uneori cred că un pic de credinţă mai mult ar fi suficient să zic "unui munte să sară în mare"... dar eu sunt... eu NU am argumente, cunoştinţe, sunt "mic", murdar, pierdut undeva în..." în sinapsele mele... daţi-mi un om măicuţă, un om vreau, un om care să-L apere pe Hristos, care să-L trăiască... un om care să le răspundă... daţi-mi un om... vă rog... vă rog cu lacrimi... haideţi oameni!... până când....

offf... Dumnezeu să vă binecuvânteze... să mă iertaţi, dar eu sunt...

Un nimeni

Omul acela eşti tu! Da, Tu! Tu aşa cum eşti! Domnul e în tine şi cu tine! Tu nu eşti singur. Tu eşti cu Sfinţii Lui Dumnezeu şi eşti un sfânt în facere! Tu să răspunzi, tu să aperi, tu să faci ceea ce tânjeşte inima ta să facă acel cineva!

De ce te aleg pe tine? Pentru că ai două mari calităţi pentru asta.

Prima: eşti mic. Nu-ţi mai lipseşte decât să te bucuri că eşti mic, aşa învaţă Sfântul Siluan.

A doua: doreşti ca acel om "să răspundă cu smerenie, cu bucurie, cu grijă, cu dragoste".

Cum să faci?

Deocamdată să faci primul pas care te va duce singur la următorul: Să te rogi în fiecare zi, în fiecare noapte, cât vei putea tu, nu foarte mult timp, dar cu durerea cu care mi-ai scris acum, ca Domnul, pentru rugăciunile Macii Sale, ale Sfântului Siluan şi ale sfinţilor pe care îi iubeşti tu, să-i miluiască şi să-i trezească pe toţi vrăjmaşii lui Hristos şi să-i întoarcă la rostul adevărat al existenţei lor!

Te rog, te rog, Băiatul meu iubit, asta să cerem cu lacrimi! Nu Domnul are nevoie de apărare, ci noi oamenii, noi păcătoşii, noi rătăciţii, dimpreună cu toţi fraţii noştri rătăciţi, hulitori, urâtori ai Adevărului şi Ai Vieţii!

Acum, învăţătura Bisericii noastre Drept-slăvitoare este desăvârşită în dogmele ei. Acum e vremea mărturisirii ei prin iubirea de vrăjmaşi aşa cum ne învaţă Sfântul Siluan! Această iubire cere multă rugăciune, multă răbdare, multă asceză, multă deschidere şi multă trezvie ca nu cumva să stricăm Învăţătura şi Rânduiala care ne ţin vii în Dumnezeul Cel Viu de dragul unei false iubiri, dar nici să nu rămânem surzi la porunca Domnului de a fi martorii Lui vii până la sfârşitul acestei lumi!

Roagă-te, copil drag, şi Domnul te va lumina ce şi cum să faci pentru acei fraţi mai mici ai Lui care acum Îl hulesc şi răstignesc la fel ca oarecând fraţii Lui din sângele lui Avraam!

Te îmbrăţişez cu drag şi înţelegere şi încredere,

M. Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar