Doamne ajută, măicuţă Siluana!
Cum ne alintaţi Cuvioşia voastră, e o plăcere, delectare, o stare de pace, să citeşti răspunsuri pentru diferite probleme sau să vrei să comunici firesc şi uşor.
E a doua oară când vă scriu şi acum vă voi solicita ajutorul într-o problemă diferită de a tinerilor care vizitează acest site. Nu ştiu dacă problema ţine de scopul şi obiectivele centrului dumneavoastră. Nu ştiu cum îmi pot motiva fiul cel mic (care e în clasa a V-a) să facă performanţă într-un domeniu (matematica), în care Dumnezeu l-a investit cu foarte, foarte mulţi talanţi. Nu vrea să muncească în plus. Are timp, învaţă extrem de repede, dar îşi valorifică timpul liber cum consideră el: sport, plimbări, ascultă muzică, se joacă pe calculator. Îmi argumentează că are numai note maxime şi nu vrea să muncească în plus. Eu consider ca-şi risipeşte talanţii. Ne reproşează cumva că noi degeaba am învăţat, nerealizând cu învăţătura ce a realizat "nenea Cutare" care nu are nici măcar o facultate. Eu am vorbit de matematică pentru că era un domeniu care l-a captivat şi pasionat mult în clasele mici. Brusc a căpătat antipatie (fiindcă s-a înteţit munca, gândesc). S-a calificat la faza judeţeană fără muncă (alţii au tras din greu). I-a zis profesoarei că nu vrea să meargă mai departe (că dacă face, trebuie muncă la naţională şi nu e dispus să-şi sacrifice timpul liber). Noi acasă am crezut că înnebunim. Ne-a promis în final că va merge, dar nu se va pregăti. Ne era jenă de profesoară. Îşi pusese baza în el, că poate reprezenta şcoala cu succes... dar acesta e fiul meu!
Întrebare: merită să mă preocupe problema? Sau îl las în pace pe copil? (Deşi mie nu mi se pare sănătos să refuzi să te deprinzi cu munca). Unde greşim? Cum îl motivăm să muncească mai mult? Acest fapt a generat polemici serioase în familie (între mine şi soţ, care deja l-a etichetat ca fiind un răzvrătit ş.a.).
Dacă v-am răpit din timpul preţios pentru alte probleme, să mă iertaţi!
Sărut mâna, Măicuţă! Şi aveţi răbdare cu noi.
M. A.
Draga mea mămică
Draga mea mămică de băiat olimpic răzvrătit!
Acum e acum! Acum trebuie să învăţaţi să deveniţi părinţi aşa cum şi fiul vostru învaţă să devină om! Nu e uşor. Presiunea acestor vremuri e cumplită şi drepturile au copleşit conştiinţa datoriei. De aceea aveţi nevoie de multă răbdare, de dragoste, de comunicare şi stimulare a copilului pe calea cea bună. Severitatea e de asemenea necesară, dar fără etichetări, jigniri şi violenţă. Aici numai rugăciunea şi prezenţa lui Dumnezeu vă va ajuta! Copilul are nevoie să simtă iubirea voastră şi să afle că această iubire e o responsabilitate, că răspundeţi pentru el în faţa lui Dumnezeu. În acelaşi timp să dovediţi că vă pasă de el, de nevoia lui de a se juca, de a face mişcare, de a fi cu prietenii.
De asemăna, cereţi iertare dacă l-aţi jignit şi arătaţi-i încredere. Ascultaţi-l mult când vorbeşte. Printre lucrurile superficiale pe care le va spune, veţi auzi şi lucruri extrem de profunde pe care el nu mai îndrăzneşte să vi le spună, pentru că e sigur că nu vă interesează viaţa şi persoana lui, ci performanţele lui şcolare. El acum se simte pe sine, şi are dreptate, diferit de notele şi performanţele lui şi vrea să fie iubit pentru că este şi nu pentru că are talanţi mulţi! Mă înţelegi, surioara mea? Rugăciunea te va învăţa multe, multe amănunte delicate ale educaţiei!
Eu cred că practicarea unui sport de echipă îi ajută mult astăzi pe copii să devină mai puternici peste impulsurile pubertăţii şi adolescenţei. Bineînţeles, în primul rând ajutorul primit de la Dumnezeu prin Sfintele Taine şi Rugăciune.
Cu dragoste şi respect şi rugăciune,
M. Siluana