Citind mesajul legat de sfârşitul lumii mi-am dat seama că şi pe mine mă cam bântuie frica asta, mai ales că am auzit în ultimele zile o groază de lucruri: că antihristul deja s-a născut, ca e deja adult, că deja s-a început însemnarea cu pecetea... şi multe altele, unele informaţii din cărţi (ortodoxe) cu adaptarea că toate cele scrise acolo deja se întâmplă... Şi mă ia groaza, o groază de nedescris, pentru că ÎNCĂ nu sunt în regulă, pentru că încă nu sunt aşa cum trebuie, pentru că... sună stupid... dar aşa este, schimbarea noastră implică şi pe cei din jurul nostru, pentru că mulţi dintre noi nu ne-am născut aşa, nu am crescut ortodox, ci ne-am "trezit la viaţă" pe parcurs, şi mulţi din jur nu ne înţeleg, sau nu vor, sau nu vor aşa deodată... e greu... De asta spun că încă mai am de schimbat multe lucruri la mine ca om, ca suflet... offf... şi mă îngrozesc treburile astea despre sfârşitul lumii. Da, ştiu că se vor întâmpla, dar când aud că deja se întâmplă, deja s-a născut antihristul...
Dragul meu drag
Da, îţi înţeleg şi chiar simt frica! Oricine se gândeşte la asta trăieşte această frică. E frica pe care Însuşi Dumnezeu a sădit-o în noi ca să nu ajungem în acele clipe ca nişte necugetătoare. E frica pe care, de vom învăţa să o ascultăm şi să-i urmăm poveţele, ne va descoperi şi latura ei de lumină: nădejdea în mila Domnului! Totul e să ne lipim de El, să facem poruncile Lui, să alegem să fim cu El în orice clipă a vieţii nostre, chiar dacă suntem păcătoşi! El ne asigură că ne iartă toate păcatele, că este cu noi până la sfârşit şi că nu va alunga pe nimeni din cei ce vin la El! Iată nădejdea noastră! Şi, să ştii, om drag, că nu de cei din jur depinde mântuirea noastră, ci invers! Chiar şi mântuirea lor depinde de noi, de fiecare! Noi să alegem să nu ne lepădăm de Domnul şi de Biserica Lui şi iubirea şi mila Lui vor lucra mult dincolo de imaginaţia noastră. Nu uita, Biserica strigă fără frică "Vino, Doamne!". Noi să ne ţinem de ea şi în ea şi vom fi, ca trup al Domnului, acolo unde va fi Capul!
Foloseşte această frică, om iubit, ca să te aşezi şi mai temeinic în Braţele Lui părinteşti şi să chemi mereu Numele Lui! Apoi, să nu uiţi, oricât de mare ţi-ar fi atunci groaza psihică, să nu uiţi că El te iubeşte şi că sfârşitul acestei lumi e începutul Celei noi! Pune acum început nădejdii tale!
Cu drag şi înţelegere,
M. Siluana