Voiam să vă întreb de unde începe responsabilitatea?
Din gând sau din fapt?
Adică ... încep să devin responsabilă întâi gândind, analizând situaţia, încerc să văd partea mea de responsabilitate... şi apoi fac ceva?
Sau invers?
Deşi mie mi se pare că întâi învăţ să fiu responsabilă în gând, apoi probabil nu va mai fi cine ştie ce efort mare, va fi un efort, dar nu imens, să mă controlez. Eu de abia, abia încep să... fiu onestă în gând... şi de asta mi se pare mie că responsabilitatea, onestitatea încep întâi din înăuntru, apoi iei atitudini şi... se vede şi afară!
Vă iub, cum pot!
Lav
Draga mea copilă
Da, orice schimbare începe înăuntru. Ce e în afară nu e decât manifestarea celor nevăzute din noi, sau ascunderea lor!
Responsabilitatea începe cu acceptarea gândului că nimeni nu ne datorează nimic, că suntem responsabili sută la sută pentru tot ce gândim, simţim şi facem! Aşteptările iraţionale de la ceilalţi sunt temeiul lipsei de responsabilitate!
E interesant şi profund ce spui. Dacă alungăm gândurile devenim responsabili cu ce simţim. Simt frică? Pot alege să o trăiesc fără să acuz, să lovesc sau să pretind ceva de la cineva! Simt furie? Pot să trăiesc asta, concentrându-mă pe nevoile mele şi căutând cum să mi le împlinesc fără să pretind de la ceilalţi să ţină cont de ele! Are sens ce spun?
Te îmbrăţişez cu drag şi-ţi mulţumesc pentru iubirea ta care e mare şi preţioasă pentru mine!
M. Siluana