Îţi mulţumesc pentru întrebare şi-l rog pe Domnul să mă ajute să ajung la un răspuns care să te ajute să porneşti cu bărbăţie pe calea care te poate ajuta să devii un fotbalist bucuros!
Ei, când doi oameni au dorinţe diferite privind acelaşi lucru, sunt oarecum în conflict. Dacă se iubesc, aşa cum bănuiesc că este cazul vostru, vor trece la rezolvarea conflictului punând ca prim scop protejarea iubirii reciproce. Asta să ne fie prioritatea.
Pasul următor este ca fiecare să-şi afirme dorinţa şi să identifice care sunt nevoile din spatele dorinţei respective.
De exemplu, tu doreşti să mergi la clubul de fotbal. Să scrii pe o coală care sunt nevoile pe care ţi le-ai împlini dacă ai face asta. Mama ta doreşte să nu mergi la club. Să scrie şi dânsa pe o coală care sunt nevoile ascunse în spatele acestei dorinţe.
Apoi, dacă mama ar accepta dorinţa ta, ea are nişte temeri: care crezi tu că sunt temerile dânsei şi care spune dânsa că sunt? Cum vei ţine cont de ele? Ce asigurări îi aduci?
Dacă tu ai accepta dorinţa mamei tale să nu mergi la club, ce temeri ai? Ce temeri crezi tu că ai, şi ce temeri crede mama ta că ai? Faceţi aceste liste şi staţi de vorbă pe fiecare punct în parte.
Înainte de a începe negocierea, să te rogi cinstit Domnului s-o ajute pe mama ta să te înţeleagă, şi pe tine să o înţelegi pe mama ta. În acelaşi timp, vă rog să meditaţi amândoi, separat şi apoi să discutaţi împreună, la următoarele:
Când părinţii tăi s-au iubit şi îmbrăţişat, dacă din ea viaţa lor s-a revărsat şi unit în două din seminţele de viaţă pe care le poartă în trupul lor viu, indiferent de intensitatea şi calitatea sufletească a iubirii lor omeneşti, Dumnezeu a primit acea nouă viaţă suflând peste ea Suflarea Lui Dumnezeiască şi creând un om nou, o persoană nouă. Aşadar, nu Dumnezeu a vrut ca tu să vii pe lume, deşi te ştie din totdeauna ca A Toate Ştiutor şi te iubeşte nemărginit, ci părinţii tăi, fie dacă erau sau nu conştienţi de asta. Părinţii au făcut ce a rânduit Dumnezeu să facă bărbatul şi femeia pentru a aduce prunci noi pe lume şi Dumnezeu a făcut lucrarea Sa dumnezeiască. Aşadar, tu, şi eu, şi orice om care vine pe lume, are atât părinţi trupeşti cât şi Părinte Ceresc. Părintele Ceresc ne încredinţează părinţilor pământeşti, cărora le aparţine şi iniţiativa şi responsabilitatea venirii nostre pe lume şi le dă putere şi pricepere, dacă vor, să ne crească pentru a ajunge la scopul pentru care ne-am născut: Acela de a ne bucura de darul vieţii aici pe pământ, şi în viaţa veşnică.
La început copilul este cu totul dependent de părinţii lui şi va beneficia de ce i se oferă sau va suferi tot ce i să întâmplă fără a putea să mulţumească sau să se apere. Desigur, părinţii vor da socoteală în faţa lui Dumnezeu pentru tot ce i se întâmplă şi tot ce face rău un copil până la vârsta maturităţii. Această maturitate se instalează treptat şi se simte ca responsabilitate şi libertate bucuroasă. Când omul e responsabil pentru ceea ce face, simte şi gândeşte, se simte cu adevărat liber şi fericit. Prima responsabilitate apare la 7 ani, când copilul îşi dă singur seama de păcatele pe care le face. Până atunci, toate păcatele lui sunt atribuite părinţilor care aveau datoria să-l crească în iubire de Dumnezeu şi respect pentru minunea vieţii lui şi a celor din jur. Până la firul de iarbă şi gândăcel!
Apoi, părinţii sunt responsabili şi în faţa legilor omeneşti şi în faţa lui Dumnezeu, de grija şi preocuparea pe care o au pentru ca fiii lor să fie capabili la maturitate să-şi câştige existenţa prin muncă cinstită, creatoare şi aducătore de satisfacţii şi bucurii! Ei răspund dacă fiii lor nu sunt împliniţi şi gata să contribuie prin activitatea lor creatore la bucuria altor semeni!
Aici e mult de lucru şi e greu, mai ales în zilele noastre, pentru că fiii sunt crescuţi tot mai iresponsabil. Li se împlinesc toate dorinţele, până la mofturi, şi ei nu se mai maturizează , ci se transformă în consumatori de plăcere imediată. Toată creativitatea lor se robeşte plăcerii imediate şi consumatore! Bieţii părinţi au iluzia că-şi iubesc copiii, când, de fapt îi mutilează sufleteşte mai rău ca cei care-şi neglijează copiii. Aceştia măcar vor dori să se realizeze cum pot în viaţă ca să ajungă şi ei la bucuria pe care o doresc în inima lor.
Aşa că aici trebuie să aveţi grijă acum voi doi, dragă Andrei! Să înţelegi că mama ta răspunde în faţa lui Dumnezeu pentru tine, pentru cum te-a crescut! Poate că mama ta crede că acolo vei găsi un anturaj rău, violent, vulgar! Aş vrea să o asigur că, în lumea sportului e, dimpotrivă, mai bine! Antrenamentele, lupta pentru depăşirea pornirilor imediate, ascultarea de antrenori, sunt tot atâtea lucruri folositoare pentru un adolescent. Violenţa şi vulgaritatea de pretutindeni, pătrunde până în apartamentul vostru pe toate orificiile! Totul e nu cum să punem stavilă acestora, cum să avem puterea de a nu o agrea, de a nu opta pentru ea, da a ne apăra dinăuntru. Această putere o dă numai şi numai Dumnezeu şi bucuria de a trăi după poruncile Lui! Dacă tu te spovedeşti şi te împărtăşeşti, dacă fugi de pornirile de masturbare şi privirea imaginilor porno, cu ajutorul lui Dumnezeu şi iubeşti demnitatea de a fi om, vei fi, cu adevărat şi un fotbalist bun! Desigur având grijă de dezvoltarea ta culturală. Pentru că vei suferi când, celebru fiind, de exemplu, ca fotbalist, vei face dezacorduri gramaticale sau nu vei şti istoria ţării tale, sau nu vei asculta muzică cultă, sau nu vei citi, sau nu vei gusta o operă de artă! Asta ar fi o mutilare sufletească pe care, probabil, mama ta nu ar îndura-o!
Eu cred că un adolescent le poate face pe toate! Când ai vocaţie pentru ceva, înfloreşti şi în celelalte domenii ale vieţii!
Eu am mare încredere, dar numai dacă sunteţi cu Dumnezeu!
Te rog să mă ierţi dacă ţi-am scris prea mult, sau dacă a fost greu! Aştept să mai vorbim despre asta, dacă vrei şi, în orice caz, să-mi spui cum a mers negocierea. Cu drag şi respect,
M. Siluana
Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului
Dragă Andrei
Îţi mulţumesc pentru întrebare şi-l rog pe Domnul să mă ajute să ajung la un răspuns care să te ajute să porneşti cu bărbăţie pe calea care te poate ajuta să devii un fotbalist bucuros!
Ei, când doi oameni au dorinţe diferite privind acelaşi lucru, sunt oarecum în conflict. Dacă se iubesc, aşa cum bănuiesc că este cazul vostru, vor trece la rezolvarea conflictului punând ca prim scop protejarea iubirii reciproce. Asta să ne fie prioritatea.
Pasul următor este ca fiecare să-şi afirme dorinţa şi să identifice care sunt nevoile din spatele dorinţei respective.
De exemplu, tu doreşti să mergi la clubul de fotbal. Să scrii pe o coală care sunt nevoile pe care ţi le-ai împlini dacă ai face asta. Mama ta doreşte să nu mergi la club. Să scrie şi dânsa pe o coală care sunt nevoile ascunse în spatele acestei dorinţe.
Apoi, dacă mama ar accepta dorinţa ta, ea are nişte temeri: care crezi tu că sunt temerile dânsei şi care spune dânsa că sunt? Cum vei ţine cont de ele? Ce asigurări îi aduci?
Dacă tu ai accepta dorinţa mamei tale să nu mergi la club, ce temeri ai? Ce temeri crezi tu că ai, şi ce temeri crede mama ta că ai? Faceţi aceste liste şi staţi de vorbă pe fiecare punct în parte.
Înainte de a începe negocierea, să te rogi cinstit Domnului s-o ajute pe mama ta să te înţeleagă, şi pe tine să o înţelegi pe mama ta. În acelaşi timp, vă rog să meditaţi amândoi, separat şi apoi să discutaţi împreună, la următoarele:
Când părinţii tăi s-au iubit şi îmbrăţişat, dacă din ea viaţa lor s-a revărsat şi unit în două din seminţele de viaţă pe care le poartă în trupul lor viu, indiferent de intensitatea şi calitatea sufletească a iubirii lor omeneşti, Dumnezeu a primit acea nouă viaţă suflând peste ea Suflarea Lui Dumnezeiască şi creând un om nou, o persoană nouă. Aşadar, nu Dumnezeu a vrut ca tu să vii pe lume, deşi te ştie din totdeauna ca A Toate Ştiutor şi te iubeşte nemărginit, ci părinţii tăi, fie dacă erau sau nu conştienţi de asta. Părinţii au făcut ce a rânduit Dumnezeu să facă bărbatul şi femeia pentru a aduce prunci noi pe lume şi Dumnezeu a făcut lucrarea Sa dumnezeiască. Aşadar, tu, şi eu, şi orice om care vine pe lume, are atât părinţi trupeşti cât şi Părinte Ceresc. Părintele Ceresc ne încredinţează părinţilor pământeşti, cărora le aparţine şi iniţiativa şi responsabilitatea venirii nostre pe lume şi le dă putere şi pricepere, dacă vor, să ne crească pentru a ajunge la scopul pentru care ne-am născut: Acela de a ne bucura de darul vieţii aici pe pământ, şi în viaţa veşnică.
La început copilul este cu totul dependent de părinţii lui şi va beneficia de ce i se oferă sau va suferi tot ce i să întâmplă fără a putea să mulţumească sau să se apere. Desigur, părinţii vor da socoteală în faţa lui Dumnezeu pentru tot ce i se întâmplă şi tot ce face rău un copil până la vârsta maturităţii. Această maturitate se instalează treptat şi se simte ca responsabilitate şi libertate bucuroasă. Când omul e responsabil pentru ceea ce face, simte şi gândeşte, se simte cu adevărat liber şi fericit. Prima responsabilitate apare la 7 ani, când copilul îşi dă singur seama de păcatele pe care le face. Până atunci, toate păcatele lui sunt atribuite părinţilor care aveau datoria să-l crească în iubire de Dumnezeu şi respect pentru minunea vieţii lui şi a celor din jur. Până la firul de iarbă şi gândăcel!
Apoi, părinţii sunt responsabili şi în faţa legilor omeneşti şi în faţa lui Dumnezeu, de grija şi preocuparea pe care o au pentru ca fiii lor să fie capabili la maturitate să-şi câştige existenţa prin muncă cinstită, creatoare şi aducătore de satisfacţii şi bucurii! Ei răspund dacă fiii lor nu sunt împliniţi şi gata să contribuie prin activitatea lor creatore la bucuria altor semeni!
Aici e mult de lucru şi e greu, mai ales în zilele noastre, pentru că fiii sunt crescuţi tot mai iresponsabil. Li se împlinesc toate dorinţele, până la mofturi, şi ei nu se mai maturizează , ci se transformă în consumatori de plăcere imediată. Toată creativitatea lor se robeşte plăcerii imediate şi consumatore! Bieţii părinţi au iluzia că-şi iubesc copiii, când, de fapt îi mutilează sufleteşte mai rău ca cei care-şi neglijează copiii. Aceştia măcar vor dori să se realizeze cum pot în viaţă ca să ajungă şi ei la bucuria pe care o doresc în inima lor.
Aşa că aici trebuie să aveţi grijă acum voi doi, dragă Andrei! Să înţelegi că mama ta răspunde în faţa lui Dumnezeu pentru tine, pentru cum te-a crescut! Poate că mama ta crede că acolo vei găsi un anturaj rău, violent, vulgar! Aş vrea să o asigur că, în lumea sportului e, dimpotrivă, mai bine! Antrenamentele, lupta pentru depăşirea pornirilor imediate, ascultarea de antrenori, sunt tot atâtea lucruri folositoare pentru un adolescent. Violenţa şi vulgaritatea de pretutindeni, pătrunde până în apartamentul vostru pe toate orificiile! Totul e nu cum să punem stavilă acestora, cum să avem puterea de a nu o agrea, de a nu opta pentru ea, da a ne apăra dinăuntru. Această putere o dă numai şi numai Dumnezeu şi bucuria de a trăi după poruncile Lui! Dacă tu te spovedeşti şi te împărtăşeşti, dacă fugi de pornirile de masturbare şi privirea imaginilor porno, cu ajutorul lui Dumnezeu şi iubeşti demnitatea de a fi om, vei fi, cu adevărat şi un fotbalist bun! Desigur având grijă de dezvoltarea ta culturală. Pentru că vei suferi când, celebru fiind, de exemplu, ca fotbalist, vei face dezacorduri gramaticale sau nu vei şti istoria ţării tale, sau nu vei asculta muzică cultă, sau nu vei citi, sau nu vei gusta o operă de artă! Asta ar fi o mutilare sufletească pe care, probabil, mama ta nu ar îndura-o!
Eu cred că un adolescent le poate face pe toate! Când ai vocaţie pentru ceva, înfloreşti şi în celelalte domenii ale vieţii!
Eu am mare încredere, dar numai dacă sunteţi cu Dumnezeu!
Te rog să mă ierţi dacă ţi-am scris prea mult, sau dacă a fost greu! Aştept să mai vorbim despre asta, dacă vrei şi, în orice caz, să-mi spui cum a mers negocierea. Cu drag şi respect,
M. Siluana