Scrisoare de la Mama, către Mărioara, surioara lui Andrei

Versiune tiparTrimite unui prieten

Măicuţă, iată urmarea scrisorii de mai devreme, cum am înţeles eu să rezolv această problemă pe care ţi-o împărtăşeam, spre a nu o mai lăsa să sape în mine şi în cei din jurul meu. Să scriu o scrisoare către "surioara Mărioara".

"Iubita mea fetiţă,

Acum 4 ani Dumnezeu mi-a făcut un dar prin sufleţelul pur, minunat pe care l-a sădit în mine. Erai dorită de frăţiorul tău, Andrei, el de fapt cred că te-a chemat în Ajunul Crăciunului.

Am fost foarte fericită că urma să faci parte din familia noastră. Parcă te şi vedeam alergând prin casă alături de Andrei, care abia te aştepta şi te-ar fi ocrotit şi iubit, sunt sigură de asta. Şi te vedeam "înmuindu-l" pe soţul meu, făcând să pălească orgoliul lui în faţa gingăşiei şi frumuseţii tale, de care sufletul lui are atâta nevoie. Te vedeam ca pe un echilibru de feminitate, atât de necesar în familia noastră...

Iartă-mă, îngeraş iubit, prinţesa mea, am fost slabă, orgolioasă, egoistă, m-am gândit la mine înaintea copilului născut şi a celui nenăscut. Cum am putut face aşa ceva? Îţi vedeam inimioara, erai parte din fiinţa mea, vorbeam cu tine...

La început am fost pornită pe tăticul tău, pe răceala, superficialitatea lui, dar şi eu am greşit faţă de el. Nu am avut răbdare, putere, să-i explic, să-l introduc în lumea noastră. M-am încăpăţânat, m-am ambiţionat şi am cedat ispitei...

Crede-mă, plătesc pentru asta. De câte ori îţi văd frăţiorul nervos, dornic să se joace cu cineva, arătându-mi bebeluşi, întrebându-mă de tine, reproşându-mi lipsa de curaj, spunând altora că el ar fi avut o surioara de 3 ani, dacă mami nu ar fi "scos-o". E drept, nu am fost sigură că vei fi sănătoasă, medicul mi-a spus că este posibil să nu te dezvolţi normal.

Nu am ştiut ce să fac. Am vorbit atunci, cu tine, iubita mea, şi ţi-am cerut iertare, aşa cum o fac şi acum. Lacrimile parcă nu-s de ajuns să exprime regretul meu, dar Dumnezeu mi le dă din plin, să-mi cureţe sufletul... Nu am fost pregătiţi să te primim aşa cum se cuvine, poate că acum sufleţelul tău şi-a găsit loc în altă familie, unde are parte de linişte şi fericire.

Asta îţi doresc din suflet, mereu vei ocupa un loc în inimile noastre...

Te iubesc, Îl rog pe Bunul Dumnezeu să te vegheze, să-ţi dea ce e mai bine pentru tine, să fii credincioasă, să nu ajungi în situaţia mea, să fii bună, blândă, răbdătoare cu cei din jurul tău. Să-ţi dea Dumnezeu fericire şi linişte, pace sufletească şi oameni buni în preajmă, să te călăuzească pe Calea ta.

Cu iubire în suflet,

Mama

(sunt sigură că şi Andrei ar dori să-ţi transmită dragostea şi dorul lui).

05.02.2008"

"Doamne, fii Binecuvântat în "surioara Mărioara", fetiţa pe care ar fi trebuit să o nasc acum 4 ani. Pe care din orgoliu, mândrie, încăpăţânare, necredinţă, nerăbdare, egoism, păcătoasa de mine a refuzat să o aducă pe lume, aşa cum ar fi fost voia Ta. Mă rog pentru sufletul ei , mă rog pentru liniştea copilului meu, Andrei, pentru sufletele celorlalţi copii nenăscuţi, 3 la număr, pe care cu prea multă uşurinţă i-am "aruncat".

Iartă-mă, Doamne, dacă mă consideri vrednică, nu-ţi întoarce faţa de la mine, luminează-mă, învaţă-mă să-mi trăiesc şi să-mi plâng durerea, să nu o vărs peste cei din jurul meu. Ai grijă de mine, întăreşte-mă în credinţă, iubire, răbdare, arată-mi pe unde să umblu, fereşte-mă de alte ispite şi păcate, curăţă-mă de toată întinăciunea şi ajută-mă să merg mai departe... Facă-se voia Ta!". Amin.

Asta este, măicuţă, scrisoarea, nu-ţi pot trimite lacrimile vărsate, colţişorul pe care l-am încropit în grabă, cu poze, lumânări, icoana, în faţa căruia am cerut iertare. Eram derutată, tristă, mă uitam cu nerăbdare să văd dacă-mi trimiţi vreun răspuns. Ca să treacă timpul, am început să te citesc pe site. Şi, la un moment dat, am citit: "obsesia pentru păcat face parte dintr-o strategie a diavolului, să mă ţină cu gândul la păcat, să nu mă gândesc la Mântuitor", să nu văd că El e bun şi iertător, că îmi vede pocăinţa şi va avea grijă de mine. Şi mi-am dat seama că aşa este: mă complac în starea asta, deznădăjduiesc şi, ce-am făcut? Cad în alte păcate...

Şi brusc, am realizat că trebuie să merg mai departe.

Dumnezeu a fost bun şi milostiv, nu pot să-I fac asta. Să stau tristă şi bosumflată toată ziua. Nu, Îl voi ruga să facă cum te-am citit pe site: "Doamne, pune bucuria Ta pe faţa mea până seara, când ajung acasă!" apoi să plâng între patru pereţi. Să am încredere că El este cu mine, lucrează în mine Harul Lui, să nu mă las pradă lenei şi deznădejdii...

Cred că El îşi doreşte să lupt, să merg mai departe, să mă rog neîncetat, să caut bucuria. Şi bucuria este acum în toată suferinţa pe care o simt, pentru că există Cineva care iartă, iubeşte, ajută! Să fac în aşa fel încât de acum încolo să merg pe Calea Lui, după voia Sa, rugându-mă să nu mă mai rătăcesc, să mă întăresc în credinţă şi în iubire... Amin.

Adâncă şi smerită plecăciune,

Mihaela

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar