Aş vrea să mărturisesc iubirea mea, şi mă trezesc că am uitat ce era de spus. Ştiţi, am o stare în inimă, aparte, de detaşare şi totuşi de întregire a fiinţei mele, aş putea să mă regăsesc, aş putea să fiu numai eu cu mine şi cu Domnul, şi să-mi hrănesc "urile", să-mi fac dreptate, dar ceva mă ţine, şi renunţ să mai îmi dau dreptate, şi nu mai contează părerea mea, chiar şi cea bună, dacă cel drag sufletului meu nu înţelege încă.
Apoi mă retrag la mine în inimă şi privesc, şi mă rog, şi aştept.
Într-o zi va înţelege, şi ce bucurie mare va fi!!!
Acea zi îmi va aparţine sau nu, îşi va aduce aminte sau poate nici nu va mai conta, ziua aceea o plăzmuiesc în sufletul meu, la fiecare rugăciune...
Numai de nu aş afla că s-a împlinit!
Aş vrea să uit că m-am rugat, să mă mir neîncetat de cel drag mie, să-l văd într-o lumină vie, să nu uit că el era dinainte să-l cunosc eu, să mă pot bucura de căutările lui... ale omului drag!
Şi îmi e greu să aleg, între oamenii dragi, şi îmi e nefiresc de greu să respir în prezenţa lor, mi-e teamă să nu-i rănesc...
Am rănit de atâtea ori cu aşa-zisa mea iubire, şi chiar dacă am ceva să le dau, e pentru că ei primesc... Meritul le aparţine, că sunt cu mine!
E greu să nu observi cum se îmbunează un om în faţa iubirii, cum cel mai rănit suflet, în atacul lui, picură sânge, se jertfeşte! Apoi toată această iubire nu ne aparţine, îşi aparţine!
Problema e cu oamenii... că sunt flămânzi, ca și mine, și vor întâietate, şi nu o vor obţine!
Vor câştiga nişte bătălii într-ale iubirii, de care vor fi repede dezamăgiţi, şi vor renunţa, zicând că iubirea nu există! Că e o glumă proastă, un banc răsuflat! Şi se vor resemna.
De aici intervine împietrirea, şi urmează ani de aşteptare, de încercări... Poate că ăsta e drumul unora dintre noi...
Ar fi bine să nu fim pe acest drum, bătătorit de altfel...
Vă mulţumesc că sunteţi busola noastră.
Cu drag,
A.M.
Fetiţa mea dragă
Aceasta împietrire a inimii, este "scrisă" cumva în creierul nostru, în organul executor al reacţiilor noastre, pe sinapse! Poate ştii ce sunt, sau vei căuta într-o carte de anatomie, dar nu asta contează. Contează că acest minunat organ, are posibilităţi practic infinite de legături. Poate oricând să facă o altă sinapsă şi, deci, să dea o altă comandă! Că să ieşim din calea bătătorită a durerii şi dezamăgirii, Domnul ne învaţă să nu punem vin nou în burdufuri vechi! Aşadar, să privim fiecare eveniment că pe un vin nou, şi să-l scriem în sinapse noi! Dacă evenimentul e cunoscut, pare o apa moartă, să i-L dăm Lui că să-l prefacă în vin, că la Cana Galileii, şi aşa să-l trăim. Asta este lucrarea chemării Lui neîncetate şi a binecuvântării tuturor şi a toate! De fapt, aceasta este taina vieţii în Hristos, taina Ortodoxiei: prefacerea darului nostru făcut lui Dumnezeu dintru "ale Sale": trupul nostru, dorinţele nostre, nevoile noastre, iubirea noastră, sentimentele noastre, pâinea noastră, vinul nostru, apa noastră, toată viaţa noastră, ca să le prefacă în Ale Sale în noi, cu noi cu tot! Ce nu-I oferim ca dar mulţumindu-I pentru că mai întâi ni l-a dat ca dar, nu se preface!
Doamne, nu ne părăsi!
Cu drag şi încredere,
M. Siluana