Gânduri despre feciorie

Versiune tiparTrimite unui prieten

Mă bag să comentez pasaje din "Între Freud şi Hristos". Şi unul e aşa:
"Fecioria e posibilă numai însoţită de blândeţe şi dragoste, numai în căutarea sinceră a desăvârşirii dumnezeieşti , acolo de unde a fugit orice dezamăgire sentimentală şi repulsie faţă de viaţă. Fecioria este rodul intensităţii vieţii din noi, fecioria este setea nepotolită de frumos şi libertate."

Am simţit şi eu treaba cu "setea... de frumos"... Mai degrabă am simţit setea de curat şi inocent, puritate, şi admiraţia pentru ceea ce este pur, inocent! Pentru mine inocenţa sună foarte puternic în mine, şi mă sperii cum se pierde aşa de uşor, foarte uşor.

Dar înţeleg cât de cât ideea fragmentului de mai sus... Şi mă tot întreb de ce libertate, de ce setea de libertate, la ce se referă... Adică cea cu setea de frumos, am trăit-o, de asta am înţeles-o. Pur şi simplu vrei să fii fecior pentru că e foarte frumos să te ştii curat, senzaţia e una aşa... parcă eşti uşor, e ceva foarte ciudat, nu ştiu să vă explic. Adică sunt persoane care spun că se păstrează aşa pentru că aşa cere Domnul, pentru că El aşa a lăsat, adică mă refer la Taina Nunţii. Dar parcă mai înainte de asta, atunci când simţi profunda frumuseţe din feciorie, te opreşte aşa de uşor admiraţia aia faţă de feciorie, de a face unele lucruri, şi de "a-ţi smulge dinţii de lapte singur"; adică... nu-mi găsesc cuvintele; adică pare mult mai puternic gândul si starea de bine când vezi ce uşor poţi fi şi ce curat, şi când ştii că primeşti atâta inocenţă, decât să gândeşti doar că aşa a lăsat Dumnezeu şi aşa vrea. Sper să nu fiu înţeleasă greşit... adică (nu prea-mi găsesc cuvintele)!

Adică nu mai vrei să strici puritatea aia din tine, vrei să rămână acolo mereu, şi aşa singur te fereşti şi te protejezi şi dai la o parte toate poftele şi plăcerile care te mai fulgeră... Mie mi se pare că foarte uşor se duce inocenţa aia, parcă e apa din palme, care se scurge printre degete... Şi acum am tendinţa să elimin multe chestii, care strică din ea, cât a mai rămas acolo!

Şi tot aud persoane care se ruşinează cu faptul că sunt virgine, şi că sunt considerate a avea o problemă. Şi înţeleg de ce în cazul ăsta nu se mai simt bine în pielea de virgine, că eu mă simt foarte bine aşa! Ele se simt aşa pentru că nu au gustat "bunul" fecioriei! Mereu m-a intrigat asta cu puritatea, fecioria, subiectul asta! Eh, e o taină întreagă aici, la partea asta! Am zis şi eu aşa în mare, ce gândesc şi ce simt!

Vă iubesc!

F.

Te îmbrăţişez şi-ţi mulţumesc din tot sufletul pentru rândurile tale. Ştiu că vei striga tare la mine când ţi le vei vedea pe site, dar n-am putut să nu le dăruiesc tuturor celor care gândesc ca tine, şi tuturor celor care însetează după inocenţă şi puritate, chiar dacă şi-au mai rănit-o din neştiinţă!

Da, taina fecioriei e o taină mare şi e bunul după care tânjeşte tot omul în adâncul lui. E o taină care-şi va arăta înţelesul deplin în veacul viitor. Acum o pregustăm şi ne minunăm de ea, dacă n-am căzut în robia consumismului acestui veac. Iar de am căzut, degrabă să ne ridicăm şi să alergăm la Cel ce pe toate le face noi!

M-aş bucura mult dacă această mică mărturie ar avea ecou în inimile cititorilor şi am primi mai multe astfel de "analize" trăite direct si cu onestitate!

Cu dragoste şi recunoştinţă,

M. Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar