Doamne ajută!
Cum se face că în familia mea nimeni nu crede în Dumnezeu, nici mama, nici fratele, nici tata, nici fraţii mamei sau ai tatălui, nimeni. Eu simt nevoia să merg la biserică, să mă rog, să ţin post, aşa cum pot. Sunt foarte criticată că fac toate acestea, dar pe mine nu mă interesează. Eu sunt ortodoxă şi asta simt din inimă că trebuie să fac, nu îmi impune nimeni. De ce eu sunt aşa şi ei nu? Ei cred în superstiţii, în zodii şi multe alte prostii, cred că postul te îmbolnăveşte. Eu sunt o fire mai sensibilă, imediat mă îmbolnăvesc, am avut tot felul de operaţii de când m-am născut. Nu ţin post de mulţi ani, dar cu toate astea ei cred că din cauza postului sunt aşa. Doar soţul meu mă susţine.
Gabriela
Draga mea fetiţă
Răspunsul la această întrebare nu ţi-ar folosi la nimic şi dacă eu aş fi capabilă să ţi-l ofer. Nu, nu de acest răspuns ai tu nevoie, ci de conştientizarea faptului uluitor că tu, în ciuda acestei situaţii, ai ales credinţa, sau ai fost aleasă să fii apostol în familia ta!
Onorează această alegere a lui Dumnezeu, fără să te mândreşti, fără să judeci, iubind cu răbdare, rugându-te pentru ei, fără să-i cicăleşti, trăind după rânduiala sfântă, orice ţi-ar face, chiar de te-ar prigoni!
Iubind şi făcând poruncile lui Dumnezeu vei afla răspunsul la adevărata ta întrebare: Doamne, oare ajunge slaba mea credinţă pentru mântuirea acestui neam al meu, sânge al meu, pe care îl iubesc eu cu durere, dar şi cu nădejde!?
Curaj, fetiţa mea dragă şi dă slavă lui Dumnezeu că ai un soţ care te susţine!
Cu dragoste şi înţelegere,
M. Siluana