Doamne ajută!
Dragă măicuţă,
Vă scriu să vă mulţumesc pentru că mi-aţi răspuns la mesajul pe care vi l-am scris acum câteva luni. Eu sunt "Ionuţ cel plecat din România pentru a căuta comori"... şi am primit cu bucurie şi cu "sufletul dând în clocot" răspunsul dumneavoastră. Dumnezeu ne dă comori mari în fiecare zi, dar vrășmașul ne întunecă gândurile şi ne aruncă rugină peste comori, rugină pe care noi trebuie să o şlefuim prin rugăciune şi să-i dăruim jertfa noastră Domnului:"duhul umilit şi inima înfrântă" şi iubitoare, pe cât reuşim în neputinţa noastră de a iubi..."În tot locul stăpânirii Lui măreşte suflete al meu pe Domnul". Aşa m-aţi învăţat să cer ajutor Domnului. V-am ascultat şi am primit multă înţelegere şi bucurie în suflet. Uneori trec pe lângă un necunoscut, de exemplu, un motociclist de ăsta american, tot tatuat, foarte fioros la vedere. Şi mă întreb cum pot să iubesc eu un asemenea om. Aşa cum Iisus ne cere... nu are nimic din ce eu aş putea iubi. Dar oare cum îl iubeşte Dumnezeu, oare Dumnezeu cum îl vede? Şi în nici un caz cum eu îl văd... dar cum? Ce să iubească Dumnezeu la motociclistul ăsta tatuat? Şi îmi vine un gând... Dumnezeu iubeşte sufletul lui curat pe care i l-a dat la naştere, nevinovăţia pruncului. Iar eu când mă uit acum la un om pe care simt că nu pot să-l iubesc deloc, poate chiar vreau să-l alung de la mine sau să-l urăsc, mi-l imaginez ca suflet curat, mi-l imaginez zâmbind şi gângurind, copil fiind, înainte de a fi apucat de lumea înconjurătoare: societatea cu toţi factorii şi toate cele rele ce ne atacă zi de zi, pe lângă cele bune. Şi nu mai pot să-l urăsc, chiar tatuat fiind, şi fioros când îl priveşti. Nu mă mai sperie, chiar parcă sufletul se înmoaie un pic. Mai, mai că l-aş putea iubi şi pe motociclistul acesta care tocmai mi-a aruncat o privire rece. Şi dacă nu pot să-l iubesc, nu-l iubesc nu pentru că sufletul lui nu ar merita, ci pentru că al meu e neputincios şi prea împietrit... De asta eu cred că uneori ochii noştri trebuie să privească prin gemuleţul inimii şi nu direct cu ochi stricători...
Da, într-adevăr, măicuţă, că plecarea din România nu m-a făcut un om rău... şi nici dacă aş fi rămas, aceasta nu m-ar fi transformat într-un sfânt. Ba mai mult, depărtarea şi singurătatea m-au apropiat de Dumnezeu mai tare ca niciodată. Mi-a dat Dumnezeu un dar: Biserica! Asta am găsit eu în America, acest dar de care acasă nu m-am bucurat! Iată cum lucrează Dumnezeu!
Şi cum vrăşmaşul ne întunecă mintea, mie nu îmi prea place să mă gândesc la vrăşmaş... în ultimul timp îmi place să mă gândesc la Dumnezeu, la Iisus, la Sfânta Fecioara Maria. Şi aş vrea să nu mă gândesc, ci să învăţ să simt, să învăţ să trăiesc cu Dumnezeu, să învăţ să iubesc...
Mulţumesc, măicuţă încă o dată, pentru că mi-aţi înţeles "sfâşierea". Să ne ajute Domnul să luptăm până la capăt. Fiecare pe drumul lui.
Doamne ajută!
Ionuţ
Dragul meu Ionuţ
Îţi mulţumesc mult pentru mărturia ta! Eu găsesc de mare folos aceste mărturii, pentru că sunt o chemare pentru cei care încă pun întrebări, încă se află în nedumerire privind nevoile reale ale sufletului nostru. Mulţumesc şi te îmbrăţişez cu drag, rugându-L pe Domnul să te însoţească mereu pe Cale şi să te lumineze ca să vezi că tot ce face pentru tine, pentru noi, în Sfânta Lui Biserică, este pentru a ne învăţa, cum profetic spui, să trăim cu Dumnezeu şi să iubim.
Da, Ionuţ, a fost nevoie să pleci din ţara ta, să trăieşti durerea şi chinul singurătăţii şi depărtării de cei dragi (pe care, oare, îi iubeai când erai lângă ei?), ca să afli darul lui Dumnezeu, care este Biserica Lui! Acesta e darul prin care şi în care ne mântuim de iad, de suferinţa cea veşnică.
Am fost anul acesta în bisericile româneşti din Diaspora, în Irlanda şi Canada, şi am văzut şi eu cum află oamenii acolo ce nu aflaseră acasă: Biserica. Şi am fost uimită şi bucuroasă văzând pe viu cum îşi urmează Biserica fiii, oriunde s-ar duce aceştia. Ea, mama noastră pe acest pământ, ne urmează peste tot. Îşi trimite fii hirotoniţi, episcopi sau preoţi şi, desfăşurându-şi sfântul antimis oriunde găsesc ospitalitate sau reuşesc să închirieze un loc curat, îşi cheamă fiii să se hrănească cu Hrana Cea Vie, ca să fie vii şi nu morţi, oriunde ar fi!
Da, asta ai aflat şi cu asta ai aflat esenţialul. Acum urmează numai să fii fiu ascultător şi să înveţi marea lecţie a iubirii. Tot ce mi-ai scris îmi arată că faci asta, că ai ales Calea şi că nu te mai laşi păcălit de trucurile ieftine ale vrăjmaşului. Acum vei creşte şi vei învăţa să te aperi şi de vicleniile lui cele mai subtile şi inteligente. Fiind cu Dumnezeu în tot locul, nelipsind de la Sfânta Liturghie, îndrăznind să răstigneşti în tine orice pornire sau gând care te desparte de Sfântul Potir, vei birui cu Cel ce a biruit lumea! Curaj, om drag!
Fii binecuvântat şi roagă-te şi pentru noi!
Cu drag şi respect,
M. Siluana