Ideea de bază este: cât de mult greşesc în ceea ce fac, în legătură cu prietenul meu?

Versiune tiparTrimite unui prieten

Maică,
Vă scriu din nou, deoarece, citind câteva din răspunsurile dumneavoastră la o întrebare, am descoperit că ştiam un lucru fals despre iubirea şi desfrânarea dinaintea căsătoriei. Ei bine, eu am un prieten pe care îl iubesc, dar acesta nu doreşte să facem nunta şi nici măcar logodna, decât mai târziu, când vom avea o stabilitate financiară. Noi întreţinem relaţii sexuale, însă acestea vin din partea mea mai mult din obligaţie (adică frică, poate va pleca de lângă mine şi dorinţa de a nu-l vedea supărat), dar nu numai; deşi găsesc greu să vă zic, din respect, eu nu pot obţine satisfacţia fizică, să zicem aşa, şi asta din motive psihologice (am fost abuzată sexual când aveam cam 9-11 ani) şi încerc să o găsesc. Ideea de bază este: cât de mult greşesc în ceea ce fac, în legătură cu prietenul meu? Cum aş putea să îl conving pe prietenul meu să încetăm relaţiile sexuale sau să ne logodim măcar? Şi cât de greşit este să îţi doreşti să obţii plăcerea fizică, din moment ce aceasta ne este dată de Dumnezeu? Vă rog să mă scuzaţi dacă v-am supărat sau jignit cu ceva, în legătură cu ceea ce am scris, dar nu prea am încredere în preoţi, în general, datorită unor experienţe anterioare, dar am încredere în ceea ce îmi veţi spune dumneavoastră. Cu tot respectul, vă mulţumesc.

A.

Mai întâi , te rog să mă ierţi că-ţi răspund pe această cale, deşi ai bifat "NU" la opţiunea de a fi publicat răspunsul pe site, dar nu mi-ai dat o adresă la care să-ţi pot răspunde.

Relaţia ta cu prietenul tău e păcat în faţa lui Dumnezeu şi singura soluţie mântuitoare este întreruperea relaţiei sau Cununia (nu logodna) la Biserică. Dar, şi aici aş vrea să fii foarte atentă, întreruperea acestei iubiri nu va fi o soluţie, dacă nu vei intra urgent într-o relaţie vie cu Dumnezeu.

Suferinţa ta e mai mare decât îţi dai tu seama. Ea te chinuie din subconştient, unde ai îndesat-o, ca să uiţi ce a suferit copila care ai fost. Ce trăieşti tu acum nu e iubire, ci frică. Ţi-e frică să nu fii singură, ţi-e teamă că nu vei fi niciodată iubită, pentru că trauma din copilărie ţi-a distrus integritatea emoţională mai mult şi mai grav decât pe cea fizică.

Copila mea iubită, tu ai nevoie de stabilitatea emoţională, sufletească şi duhovnicească pentru a putea iubi şi pentru a te putea căsători. Şi ai nevoie de un prieten, de un iubit şi soţ, la vremea cuvenită, care să fie puternic ancorată în Biserică şi în viaţa duhovnicească pentru a te ajuta să-ţi vindeci rănile copilăriei şi ale adolescenţei şi să intri în viaţa de adult pregătită să te bucuri de darul vieţii. Ce faci acum nu e decât un compromis prin care încerci să te minţi că iubeşti şi că eşti iubită.

Iată ce-ţi recomand:

* 1. Să te duci urgent la Biserică, să participi rugându-te, la fiecare Sfântă Liturghie duminica.
* 2. Să te spovedeşti urgent şi să faci canonul de rugăciune pe care ţi-l va da părintele.
* 3. Să citeşti acatistul Sfântului Arhanghel Rafail pe care îl vei găsi pe siteul nostru.
* 4. Foarte important: să facem împreună seminarul "Să ne vindecăm iertând". Trauma puternică pe care ai suferit-o când ai fot abuzată trebuie vindecată. Atunci toate se vor schimba în viaţa ta.

Te îmbrăţişez, copila mea dragă şi te aştept cu mult, mult drag şi încredere,

M. Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar