Sărut mâna, măicuţă!
În primul rând Îi mulţumesc lui Dumnezeu că ajutaţi tinerii care au atâtea frământări. Apoi, pentru mine a fost o binecuvântare să fiu la adunarea tinerilor de la Polovragi. Am şi eu o nedumerire. Aţi spus că noi facem o proiecţie în cel pe care îl iubim. De ce nu pot iubi, măicuţă? Am o prietenă care mă iubeşte, dar eu de ce nu pot răspunde iubirii? Am o inimă de piatră şi nu simt iubirea. La început, în prima lună a fost bine, dar apoi, trei luni au fost chinuitoare. De multe ori voiam să ne despărţim, dar nu simţeam asta. E adevărat că simţeam o împotrivire, ceva mă oprea, mă gândeam dacă e oare voia lui Dumnezeu să fiu cu ea. Sunt atât de frământat, măicuţă, de acest lucru, că nu îmi mai găsesc liniştea. Mă macină şi simt că intru în depresie. Vreau să fie bine, dar nu ştiu ce să fac. Înseamnă mult pentru mine, dar nu mă înţelege în privinţa frământărilor. Vreau doar să duc o viaţă căutându-L pe Hristos. Acum sunt cu mintea împrăştiată, nu ştiu ce să fac, greşesc, am gândirea întunecată. Am intrat şi la Teologie, dar nu ştiu dacă voi putea face asta. Acum sunt slab, nu pot lua nici o decizie.
Ce să fac, măicuţă, ce să fac?
Uneori sunt aşa deznădăjduit. Mi-e frică uneori să nu îmi pierd minţile. Nu îmi face bine faptul că mă consum, că nu îmi pot iubi, aşa cum vrea, prietena?
Oare nu suntem unul pentru celalalt? Am multe întrebări?
Răspunsuri mai puţine. Vreau să fie bine...
D. A.
Dragul meu copil
Eu cred că frământarea ta e un chin al conştiinţei care nu e dispusă să accepte nici un trebuie exterior temeiurilor ei. Nu există trebuie în dragoste. Dragostea e o poruncă dumnezeiască întemeiată în viaţa concretă a omului pe metamofozarea puterilor sufletului omenesc, în puteri duhovniceşti, adică umplute de lucrarea harului. Dacă lipeşte una din componente, conştiinţa se întristează şi ne mustră. Adică, dacă nu poţi umple cu har dorinţele trupeşti sau sufleteşti, ele te stingheresc dacă eşti cât de cât onest cu tine. Dacă cineva are de la tine aşteptări nerealizabile, nerealiste, nu poţi decât să iubeşti acea persoană arătându-i că nu stă în puterile tale să-i împlineşti acele aşteptări, şi în nici un caz prefaţându-te sau mimând "din dragoste" cele dorite. Da, se întâmplă, mai ales în adolescenţă, care din păcate e tot mai îndelungată în zilele noastre, ca cineva să-şi proiecteze dorul inimii pe altcineva şi să se îndrăgostească de acea proiecţie. Aici lucrurile sunt clare şi urmările fără echivoc: va urma o decepţie amară care ar trebui să devină lecţie de viaţă pentru tot restul zilelor. Dar nu e la fel de limpede ce se va întâmpla cu "ecranul" pe care se face proiecţia. De obicei, victima se lasă fascinată de imaginea celuilalt, se simte onorată, flatată şi gata să se identifice cu acea imagine pentru a profita de admiraţia şi iubirea celuilalt. Şi, aşa, începe să mimeze rolul, ba chiar să-l "trăiască" şi să-şi închipuie că este cum i-ar plăcea să fie! Dar se mai întâmplă şi să se devalorizeze pe sine pentru că nu corespunde idealului (idolului) construit de celălalt, închipuindu-şi că aşa cum este nu poate fi iubit. Sau poate suferi mult pentru că nu poate fi bun cu persoana iubitoare şi va juca o vreme rolul iubitului sau iubitei ca celălalt să nu sufere!
Toate sunt jonglerii ale vrăjmaşului nostru, diavolul! Toate acestea sunt pătimiri din prostie şi din mândrie şi amândouă sunt păcate mari care întunecă mintea.
Aşadar, copil drag, să rogi pe Domnul să te lumineze, să faci mătănii, să comunici clar şi deschis cu prietena ta, să asculţi de Hristos şi de propria conştiinţă şi nu de voci exterioare ţie. Să te rogi pentru prietena ta şi pentru tine şi să ai încredere că fiecare lucru are vremea lui!
Dacă ai fost la Polovragi înseamnă că eşti de pe aici de aproape. Te rog să treci pe la mine să mai vorbim!
Atenţie la trup! Felul în care ne purtăm cu acest templu al lui Dumnezeu ne face să avem mintea limpede sau întunecată.
Te aştept cu drag,
M. Siluana