Nu ştiu cum să mai fac faţă, mi-e teamă...

Versiune tiparTrimite unui prieten

Măicuţă scumpă, te rog să mă ajuţi, sunt atât de deznădăjduit... nu ştiu ce să fac în viaţa asta. Simt că m-am depărtat atât de tare de Bunul Dumnezeu. Simt că L-am supărat atât de tare! În viaţa mea urmează 8 luni de chin, 8 luni pline de încercări, pentru că am două examene foarte importante pentru cursul vieţii mele. Unul fără altul nu se poate, trebuie să le trec cu bine pe amândouă! Dar simt că am căzut în deznădejde. Şi acum îmi vine să plâng când mă gândesc cât de mult am decăzut, cât de slab sunt! Mi-e atât de greu să-mi pun gândurile în ordine, mă simt răvăşit, am nevoie de un ajutor divin să pot trece cu bine peste această perioadă! Îmi trec uneori atât de multe gânduri, simt că de voi eşua voi dezamăgi atât de multe persoane dragi! Sunt atât de slab... mereu parcă am nevoia unui povăţuitor care să mă îndrume, să fie lângă mine, să mă ajute şi acest povăţuitor parcă îmi lipseşte. Nu ştiu cum să mai fac faţă, mi-e teamă... te rog, ajută-mă, scumpă măicuţă, te rog ascultă-mi strigătul!
Alin

Să luăm această teamă în braţe şi s-o trăim pe îndelete până când o să-şi piardă puterea distrugătoare şi o să rămână doar ca fior în faţa întâlnirilor pe care ni le dă Domnul în evenimentele vieţii noastre!

Dacă tu crezi că eu îţi pot fi de ajutor, aşa va fi. Pentru asta va trebui să ne împrietenim puţin, să te cunosc mai bine şi să fiu alături de tine în rugăciune.

Apoi, ca să te vindeci de frică, de aceste temeri care apar în momentele mai importante din viaţa noastră, e nevoie să intrăm în lăcaşurile mai ascunse ale inimii noastre ca să facem acolo curat prin iertare. Cred că ai văzut si tu că eu recomand seminarul cu iertarea tuturor celor care au nevoie de ajutor! Ajutorul pe care îl dau eu, şi nu este mic, este ajutorul de care ai nevoie tu, tu copilul meu, sau tu, fratele meu, sora mea, ca să intri, tu însuţi, în relaţie directă şi vie cu Izvorul Puterii, Bucuriei, Păcii de care avem atâta nevoie!

Seminarul e simplu şi uşor de făcut dacă suntem hotărâți să schimbăm ceva în viaţa noastră şi să fim oneşti cu noi! E adevărat că cere şi puţină smerenie, dar cred că cineva care nu mai vrea să sufere e gata să renunţe la stupida mândrie a lui "lasă, că ştiu eu mai bine!". Dacă ce am scris acum are sens pentru tine, te aştept cu drag mult şi încredere.

M. Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar