Sărut mâna!
Nu prea am curaj, dar încerc să abuzez de răbdarea dumneavoastră ca să vă spun povestea vieţii mele.
Am fost căsătorită de tânără de la 19 ani cu un bărbat care la început părea să fie pâinea lui Dumnezeu, dar care la scurt timp s-a schimbat: nu comunica cu mine, doar cu părinţii lui, iar faptul că părinţii îi aprobau comportamentul a făcut ca totul între noi să devină o permanentă stare de tensiune şi într-un final ne-am despărţit, eu plecând la părinţii mei, iar el rămânând mai departe în casa în care am locuit împreună. Am plecat eu, dar nu am plecat singură, ci împreună cu un băieţel de o lună şi jumătate. Am încercat să mă împac, dar el nu a mai vrut, m-a respins la fel cum făcea în ultimul timp când eram împreună.
După patru ani el a introdus acţiune de divorţ şi s-a recăsătorit cu altcineva, iar în acelaşi an m-am recăsătorit şi eu. Avea băiatul nostru patru ani. În tot acest timp tatăl lui nu l-a văzut decât de două ori. După ce m-am recăsătorit la început a fost mai greu, soţul mai bea şi mai erau scandaluri în casă între noi doi, dar niciodată din cauza băiatului.
Au trecut anii şi am mai făcut trei fetiţe cu actualul soţ, care de mult timp nu mai bea; este gospodar, are grijă de toţi patru copii. Băiatul este în clasa a XI a la liceu, învaţă bine. În toţi aceşti 13 ani de când sunt recăsătorită a fost şi bine a fost şi greu, dar niciodată soţul meu nu mi-a reproşat că am avut un copil din prima căsătorie.
În toţi aceşti ani tatăl natural al copilului nu l-a vizitat niciodată, ba mai mult copilul care acum este adolescent nu-şi cunoaşte tatăl natural, deşi locuim în aceeaşi comună. Tatălui actual îi spune tată şi îl consideră ca atare, dar anul trecut m-a întrebat cum arată celălalt, iar eu am rămas blocată şi am răspuns cam superficial. I-am zis că tată e cel ce te creşte nu cel ce te concepe şi nu se mai interesează de tine niciodată. El m-a aprobat şi de atunci nu a mai deschis subiectul şi nici eu din dorinţa de a nu-l răni, dar stau şi mă gândesc ce fel de om e cel care ştie că are un băiat de 17 ani pe care nu l-a mai văzut de la vârsta de trei ani, şi atunci întâmplător, şi să nu îi pese... El are o fetiţă cu actuala soţie...
Deşi trăiesc bine, mă înţeleg cu soţul meu, am casă, am serviciu, nu duc lipsă de nimic, slavă lui DUMNEZEU pentru bunătatea revărsată asupra noastră, tot mă macină gândul că de ce nu vrea să dea nici un semn de viaţă acestui copil, ba mai nou după atâţia ani în care nu l-am văzut nici eu de prea multe ori acum îl văd aproape zilnic, din cauza serviciului, şi fac tot posibilul ca să îi ies înainte şi să mă vadă ca să regrete ceea ce a făcut cu aproape 19 ani în urmă...
Am suferit foarte mult atunci chiar mă gândeam la sinucidere, dar băieţelul a fost motivul meu de a trăi...
Mă macină dorinţa de răzbunare asupra acestui om, asupra nepăsării crunte şi doar frica de pedeapsa bunului Dumnezeu, mă face să nu-l blestem în fiecare zi...
Dacă aveţi răbdarea să citiţi ce am scris şi dacă vreţi să-mi daţi un sfat m-aş bucura.
Cu mult respect, D.
Surioara mea iubită
Îţi mulţumesc mult pentru povestea vieţii tale dăruită nouă! Domnul îţi va dărui mult har pentru curajul tău! De ce-ţi mulţumesc?
În primul rând pentru că, vor mai fi, poate, persoane care, în situaţii cât de cât asemănătoare, sunt "măcinate de dorinţa de răzbunare"!
Apoi, pentru că mai sunt copii care nu-şi cunosc un părinte sau pe ambii părinţii genitori şi părinţii care i-au crescut şi iubit cum au putut mai bine, se străduiesc să-i ferească de aflarea adevărului sau de o întâlnire faţă către faţă.
Şi, nu în ultimul rând, pentru că nădăjduiesc să-mi dea Domnul un răspuns care să te salveze din pericolul în care te afli primind dorinţa de a te răzbuna!
Aşadar:
* 1. Dorinţa de răzbunare este mecanismul prin care ne ucide vrăjmaşul sufletul. Această dorinţă, odată acceptată, e ca setea de alcool sau de drog. Sau ca setea pe care o produc băuturile de tip cola: cu cât bei mai mult, cu atât iţi e mai sete. Apoi, răzbunarea aduce după sine durere şi alte supărări, care se cer la rândul lor răzbunate şi, iată moartea! Aşadar , om drag, alege Viaţa! Alege iertarea. Da, e greu, dar nu vei fi singură. Însuşi Domul Iisus Hristos, Dumnezeu Fiul, împreună cu Duhul Său Cel sfânt vor lucra cu tine! În tine!
Te rog, mamă iubită de copii, "alege Viaţa!" pentru tine, pentru ei pentru urmaşii voştri! Altfel blestemul va fi transmis din generaţie în generaţie şi vă veţi tot mira de ce nu aveţi "noroc"! Te aştept să facem împreună seminarul cu iertarea şi vei trăi multe minuni! Ai atâţia martori numai pe acest site!
* 2. Dragi părinţi, de toate felurile, alegeţi să nu ascundeţi copiilor voştri nimic din cele ce privesc viaţa lor. Ei vor simţi ascunderea şi, oricât vă vor iubi, nu vor avea încredere deplină în voi şi, în plus, vor alege şi ei minciuna ca apărare şi ca mod de a "iubi" pe cineva. De fapt, ne e frică să ne asumăm propria suferinţă şi ne e frică de suferinţa copiilor noştri. Dar fuga de o suferinţă nu face decât să o infecteze cu mulţi microbi periculoşi şi chiar ucigaşi.
Alegeţi adevărul, cu simplitate şi rugăciune, şi Domnul, Cel Ce este Adevărul, vă va umple viaţa de Prezenţa Lui mântuitoare!
Apoi, aduceţi jertfă plăcută lui Dumnezeu, îngăduind copiilor voştri să nu-şi urască acel sau acei părinţi cum îi urâţi voi! Sau să-i ierte! Ei au dreptul la sentimentele lor şi voi aveţi obligaţia, datoria să le respectaţi acest drept pe care l-a sădit Dumnezeu în sufletul lor! De la ei veţi învăţa şi voi să vă lărgiţi inima şi să nu mai trăiţi în ură şi răzbunare! Curaj!
* 3. Domnul mă priveşte din icoana de lângă ecran şi-mi surâde! Te iubeşte şi are încredere în tine. Altfel nu mi-ai fi scris, dacă în adâncul tău nu era dorul de iertare şi de ieşire de sub blestem! El te roagă să te uiţi cu atenţie la darurile pe care le-ai primit după ce ai fost rănită de omul acela şi să înveţi de la El să-i ierţi pe cei care nu ştiu ce fac.
Te aştept, draga mea D., la seminarul cu iertarea. Vom trăi împreună o prietenie frumoasă!
Toţi cei ce citesc aceste mesaje te vor ajuta cu un gând de rugăciune!
Cu drag şi respect
M Siluana