Pentru cei care vor să ştie dacă "se potrivesc"

Versiune tiparTrimite unui prieten

Pentru cei care vor să ştie dacă "se potrivesc": NU VĂ POTRIVIŢI! Doar Duhul Sfânt poate potrivi oamenii.
Am citit undeva că numai Duhul Sfânt face ca două persoane să se înţeleagă, numai Duhul Sfânt poate ţine legătura dragostei între persoane. Restul e... nimicul creaturii şi nimicul omenesc care nu valorează... nimic. Adică nu contează deloc dacă "ne potrivim" acum, câteva săptămâni sau luni. Noi nu suntem egali nici cu noi înşine, ne schimbăm de la o zi la alta. Cum am vrea să ştim dacă cel de lângă noi va mai fi la fel ca acum peste câteva luni sau un an? Cu siguranţă noi vom fi alţii şi el/ea va fi altul/alta.

Dacă ne potrivim acum, astăzi, cine ne poate garanta că ne vom potrivi la fel şi mâine sau toată viaţa?

O relaţie nu merge de la sine. Trebuie să lucrezi asupra ta şi asupra celuilalt şi asupra relaţiei, trebuie să îngrijeşti dragostea ca pe o floare, să îi schimbi pământul, să îi rupi frunzele uscate şi să o uzi la timp cu apă suficientă.

Şi mai am o credinţă: dacă iubeşti pe cineva cu adevărat, nu te interesează dacă te potriveşti, pentru că de obicei nimeni nu se potriveşte cu nimeni, de aceea în slujba Cununiei preoţii se roagă pentru buna înţelegere sufletească şi trupească.

Părintele Arsenie Papacioc a scris foarte frumos despre căsătorie că nu ştii ce anume te atrage la o fată sau la un băiat, e taina lui Dumnezeu, pentru că omul e o persoană şi persoana e taina. Niciodată nu-l vei cunoaşte îndeajuns pe celălalt, toată viaţa ti se va mai descoperi câte ceva, ceva nou care să te bucure, dacă va fi Duhul Sfânt între voi. Asta pentru că omul e o taină şi Dumnezeu respectă taina omului. De ce oamenii nu respectă taina semenilor lor şi vor să distrugă taina, încercând să se cunoască? Cunoaşterea nu are sfârşit decât în împărăţia lui Dumnezeu, dacă e Duhul Sfânt între noi.

Eu nu mă potrivesc nici cu mine, de la o zi la alta, darămite să mă potrivesc cu altă persoană?

POTRIVIREA E IMPOSIBILĂ OMENEŞTE, fiecare are neputinţele lui, iar dacă îl iubeşti pe celălalt, astea nu mai contează. DOAR DUHUL SFÂNT NE AJUTĂ SĂ NE POTRIVIM!

Apoi cum zicea Maica Siluana într-o conferință, după săptămâna oarbă şi luna de miere, începe anul de fiere, în care abia atunci începi să-l descoperi pe celălalt cu adevărat, pentru că în săptămâna oarbă nu se vedea bine. Toate relaţiile sunt numai miere la început, dar când începi să vezi neputinţele celuilalt, dai înapoi. Şi o iei de la început cu altul/alta, şi vei descoperi alte neputinţe. Dar harul Duhului Sfânt de la Cununie ne ajută să ducem şi neputinţele celuilalt.

Orice "potrivire" fără Duhul Sfânt şi fără harul Sfintei Cununii este înşelătoare.

Steluţa

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar