Această boală a fost rânduită pentru a mă trezi la adevărata Viaţă

Versiune tiparTrimite unui prieten

Sărut mâna, măicuţă!
Vă mulţumesc pentru răspunsurile pe care le oferiţi şi astfel ne ajutaţi să găsim răspunsuri şi la problemele vieţii. Eu am fost mulţi ani departe de Dumnezeu, cam toată viaţa mea de până acum aproximativ un an (26 ani). Dar după o perioadă atât de îndelungată, în care ajunsesem să mă afund în păcate, am fost salvată de Bunul Dumnezeu. Cred că am trăit o parte din iad; am fost cuprinsă de un atac de panică prelungit asociat cu stări depresive, pe care nu le doresc nimănui. Această boală a fost rânduită pentru a mă trezi la adevărata viaţă. Disperată, am încercat diferite metode (tratament cu Xanax, bioenergie si homeopatie), dar nici una nu a fost eficientă. Am rămas numai cu Dumnezeu. Şi El m-a salvat: am început sa merg la biserică, să postesc, să mă spovedesc, să mă împărtăşesc. Harul Lui m-a eliberat de acele stări. Sunt în proces de "recuperare". Însă constat că îndatoririle şi grijile devin din ce în ce mai numeroase şi mi se pare că nu mai acord aceeaşi importanţă rugăciunii. Parcă m-am mai depărtat de Dumnezeu, parcă fac totul din obligaţie. Eu am fost practic dependentă de Dumnezeu, disperată dacă nu ajungeam la biserică şi aveam nişte stări de panică, frică, îngrijorare. Şi acum vă întreb: cum să trăim noi, creştinii ortodocşi, o viaţă plăcută Lui Dumnezeu în societatea contemporană? Aş vrea chiar să-mi trimiteţi un program zilnic.

Iustina

Fiecare zi e un dar special pentru fiecare persoană umană. Nimeni nu poate folosi darul ca altcineva fără să-şi piardă bucuria de a fi şi de a trăi acest dar special: Viaţa mea, timpul meu, răspunsul meu la chemarea Ta, Doamne! Ca urmare, te pot ajuta spunându-ţi ce mi-a spus şi mei Părintele meu când îl tot întrebam ce şi cum să fac: "Rugăciunea te va învăţa!".

Nu contează dacă te rogi mult, sau cu simţire, sau corect, ci să te rogi ca să duci o viaţă plăcută lui Dumnezeu. Uneori, această rugăciune e o simplă ridicare a inimii către El, un gând către El şi prin care Îl întrebăm din ochi dacă ce facem e bine sau nu? Dar mai ales, rugăciunea permanentă e gestul acela lăuntric de spovedanie, de arătare, şi de cerere de ajutor în toată neputinţa noastră. Fie înainte de a cădea, fie în timpul căderii, şi, bineînţeles, mai bine înainte de cădere, în clipa ispitei.

În rest, rânduiala lunilor, săptămânilor, zilelor şi ceasurilor o avem deja în Sfânta Biserică. Noi să intrăm în ea după putinţă şi să primim de acolo putere ca să ne armonizăm viaţa cu Viaţa Bisericii. Să nu lipsim de la Sfânta Liturghie, să ne spovedim şi să ne împărtăşim şi să învăţăm iertarea!

Te rog , Iustina mea dragă, să faci şi tu, dacă poţi, seminarul cu iertarea şi vom descoperi împreună specificul tău.

Cu drag şi încredere,

M. Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar