Nu te supăra că mă ţin acum de "fusta ta"

Versiune tiparTrimite unui prieten

Draga mea Măicuţă, sărut mâna!

Nu ţi-am scris demult. Iarăşi bat la poarta ta ca să-ţi aduci aminte de mine! Am vrut să ai mai mult timp pentru cei care au viaţa în faţă.

Îţi mulţumesc că m-ai scăpat de "de ce-uri"! Nu ştiu cum, dar când ne-ai atras atenţia de unde vin, cu ajutorul lui Dumnezeu am făcut contact. Nu e vorba, că întrebări avem şi vom avea mereu, dar cele îndreptate împotriva Lui au dispărut. Doamne ajută !

Îţi mulţumesc că ne-ai arătat calea, că numai iertarea şi iubirea e soluţia vindecării bubelor noastre!

Acum aş vrea să te întreb ceva:

Mi se pare că în rugăciunea mea pentru ceilalţi se ascunde şi un fel de judecată, condamnare. De unde ştiu eu că sunt vinovaţi? Mă gândesc că ar trebui să zic: "Doamne, iartă-mă", înţelegând prin aceasta întreaga suflare. Poate-mi spui ceva pe această temă. (Mi-a venit gândul citind şi explicaţia ta la psalmi).

Vreau să te mai întreb cum e bine sau cum să procedăm cu cei care înjură de Lucruri sfinte, sărbători şi tot ce le vine pe limbă. Ştiu, ai zis odată să zic "facă-se voia Ta, Doamne", dar nu prea m-am lămurit. Uneori, de frică să nu greşesc, zic: "roagă-Te, Doamne". Repet mereu acelaşi lucru, "roagă-Te, Doamne, că eu nu ştiu să mă rog"!

Mi-e frică de două lucruri mari: de mândrie; şi mi-e frică să nu mai greşesc în faţa Lui de bună voie şi cu ştiinţă. Nu mai vreau să fac ceva să-L supăr pe Dumnezeu! Mereu mă întreb, oare Lui îi place ce fac? Roagă-Te pentru mine!

Acum, în altă ordine de idei îţi mărturisesc că de mic copil m-am ţinut de fusta mamei. Ea mă şi repezea, cu toate că mă iubea. Vezi, copilul ştie mai bine decât adultul ce-i este scump, şi nu-i dă drumul!

Nu te supăra că mă ţin acum de "fusta ta". Ceartă-mă, încruntă-te la mine, dar nu mă lăsa. Dacă ai şti cât te iubesc, poate pentru Duhul pe care îl porţi! Mulţumesc lui Dumnezeu că "fraţii mei şi părinţii mei m-au părăsit, dar Tu cu mine eşti", şi prin tine! Iartă-mă că-ţi vorbesc la persoana a II-a, aşa a îngăduit El! Fii binecuvântată şi lasă-ne pe toţi care te iubim, să te mai necăjim un pic ţinându-ne de fusta ta!

Cu multă bucurie!

Maria

Şi îţi mulţumesc pentru că "te ţii de fusta mea", şi lui Dumnezeu că mi-a dăruit o fustă aşa lungă şi largă! Vei creşte tu mare şi o vei lăsa şi vei porni să-ţi oferi şi tu fusta celor care vin din urmă! Aşa e rânduiala Domnului!

Dragă Maria, chiar dacă lui Dumnezeu nu-I place tot ce facem noi, ştim cu siguranţă că-I place de noi! Îi place de tine! Îi place râvna ta! Îi place onestitatea ta! Îi place că nu te dai bătută! Şi, mai ales, Îi place că eşti vie şi eşti cu El!

Cu cei ce înjură, să ne rugăm în gând pentru ei, ca să ajungă şi ei la Domnul măcar înainte de a pleca din această viaţă. Să te rogi cu milă şi cu nădejde.

Ei, cu mândria e greu: cere iertare Domnului că eşti mândră şi aminteşte-ţi că tot ce e bun în tine e de la El, şi aminteşte-ţi câte rele ai făcut şi câte mai faci şi te vei smeri. Şi, încet, încet, Domul va lucra şi ne va învăţa smerenia Lui. Noi numai să ne încredinţăm mereu şi mereu milostivirii Lui!

Cu drag mult, mult, şi recunoştinţă pentru dragoste,

M. Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar