...am obosit să tot încerc să înţeleg, să încerc să iert şi ura să fie şi mai mare

Versiune tiparTrimite unui prieten

Mă simt obosită... obosită de ură şi de căutări, de rezolvări, de bucurii în care am exclamat: "gata, am găsit soluţia" şi apoi iar dezamăgiri... am obosit să tot încerc să înţeleg, să încerc să iert şi ura să fie şi mai mare, să-i mulţumesc lui Dumnezeu că mi l-a dat pe x în calea mea, şi apoi să constat că x nu prea m-a ajutat... că y e mai potrivit... dar să-mi fie teamă să mă mai bucur la fel de tare... Am obosit să primesc acelaşi răspuns: "răspunsul este în inima mea", iar eu să nu pot ajunge la inima mea, căci mă împiedic de multă ură, de amintiri dureroase care nu se mai termină (parcă ar fi o fântâna fără fund), de vină, atât de multă că nici eu, nici ceilalți n-o putem duce... mă mai împiedic de mândrie, la care mi-e teamă să renunţ, căci cred că dacă aş lăsa mândria la o parte ceilalţi m-ar distruge... mai clar, de fapt e un pic altfel: nu ştiu să mă apăr fără mândrie... Dar vreau prea multe dintr-o dată, şi apărarea cu mândrie e un lucru nou la mine, şi vreau dintr-o dată totul...
DA, vreau, pentru că am obosit, cum v-am spus. Lupt zi de zi de 3 ani...
<
Primii doi ani pe calea psihologiei... şi cum aţi spus într-o conferinţă... am dat gunoiul la o parte, dar tot a rămas în suflet... şi de un an am un părinte Duhovnic... mă veţi întreba pentru ce vă scriu dumneavoastră dacă l-am găsit pe dumnealui (şi e un părinte deosebit)... pentru că v-am tot dat târcoale de ceva vreme... v-am ascultat conferinţele adică. Şi mi-a plăcut cum aţi vorbit, aţi ajuns şi la sufletul meu. Iar în seara asta e iar un moment greu... Şi mai încep ÎNCĂ o relaţie, în care strig AJUTOR... şi doar am deja câteva la care aş putea să mă plâng... Dar mesajul ăsta "îl semnez anonim"... fără să vă rog să-mi răspundeţi... dacă puteţi, trimiteţi-l la Dumnezeu, poate de la dumneavoastră se vede mai bine...

Strigătul tău îmi este atât de cunoscut!

Şi cât mi-aş dori să-l aud de la toţi cei care încă nu l-au strigat, de la toţi cei care încă se mai amăgesc să creadă că nu au decât mici probleme care se vor rezolva cu timpul!

Când strigi: "Am obosit!" eu Îl aud pe Cel Ce strigă: "Veniţi la Mine toţi cei obosiţi!"... Îl aud în chiar strigătul tău. Strigătul tău e chiar răspunsul de care ai nevoie! Eşti obosită cu adevărat, copila mea dragă! Opreşte-te! Pur şi simplu renunţă la orice dorinţă, la orice strategie, la orice apărare şi acceptă ce se va întâmpla în clipa aceea! Nu propune tu soluţii! Să nu faci nimic! Doar să te opreşti şi să recunoşti că eşti obosită. Să te opreşti şi să taci! Şi să nu mai asculţi nici un gând. Toate îţi sunt vrăjmaşe acum. Şi cele care par bune, tot vrăjmaşe îţi sunt! Ai nevoie de tăcere. Ce cauţi tu nu e acolo unde cauţi.

Asta e tot!

Opreşte-te, şi vei cunoaşte că Dumnezeu este Domnul! Să mă crezi, că în anumite cazuri e nevoie doar de oprire. Aşa spune chiar Domnul: "Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu!".

Aşadar, concret, să te opreşti din orice dorinţă şi din orice proiect de ajungere undeva şi să te odihneşti la poalele Lui tăcând şi acceptându-I tainica şi tăcuta prezenţă!

Deocamdată acceptă că urăşti şi că nu poţi, sau nu vrei, să înveţi să ierţi. Acceptă asta şi arată-i Domnului cât de rău te doare şi cât de mult ai dori să-ţi ridice povara urii...

Te îmbrăţişez cu drag şi te aştept pentru pasul următor,

M. Siluana