Avem comuniune euharistică cu alte biserici?

Versiune tiparTrimite unui prieten

Dragă măicuţă,
Vreau să vă întreb un lucru pe care de mult îl am sub semnul întrebării: noi, ăştia care trăim departe de ţară, ne confruntăm cu situaţii deosebite. Cred că multora le poate fi de folos răspunsul Sfinţiei Voastre.

Deci întrebare: Avem comuniune euharistică cu alte biserici, de exemplu: cel mai des întâlnit, grecească, rusă, sârbească?

La noi, de exemplu, se ţine Sfânta Liturghie românească o dată pe lună. În rest eu mai completam cu grecii, care-mi sunt mai aproape. Alţii sunt la 60 Km depărtare. Mitropolia e la 150 Km.

Mie îmi este greu să particip la Sfânta Liturghie şi să nu mă împărtăşesc, chiar foarte greu. Părintele meu mi-a dat voie să mă împărtăşesc unde mă duc (de biserici româneşti am vorbit). Mă spovedesc la el regulat.

Vă mulţumesc, iertare că vă solicit, vă îmbrăţişez, dacă-mi daţi voie, şi toate pentru Domnul!

Maria

Da, cu toate bisericile ortodoxe avem comuniune euharistică. Biserica ortodoxă este una, pentru că unul este Crezul nostru! Aşa că poţi să mergi la Sfânta Liturghie la orice biserică ortodoxă şi, chiar dacă nu înţelegi limba, tot îţi este de folos. Da, te poţi împărtăşi dacă ai binecuvântare de la Părintele Duhovnic. Şi numai părintele te va lămuri limpede în care biserică poţi să mergi. Pentru că unele biserici se numesc ortodoxe, au slujbe ca ale noastre, dar s-au rupt din comuniunea canonică şi trebui să fim atenţi. Aici te va lămuri părintele, dar, important este să asculţi ce-ţi spune.

Apoi, e important să aveţi duhovnic român, dar, în caz de urgenţă, vă puteţi spovedi şi la un duhovnic din altă biserică, (din cele canonice) dar, repet, numai cu binecuvântarea, fie şi prin telefon sau email, a Părintelui Duhovnic român.

Rugăciunea şi ascultarea, vă va învăţa pe Cale ce e de folos şi ce e dăunător să faceţi. Fiţi atenţi şi responsabili! Mântuirea este o chestiune de mare responsabilitate şi ascultarea şi cuminţenia vă păzeşte de marile rătăciri ale vremurilor noastre.

Cu drag şi încredere,

M. Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar