Sărut-mâna, măicuţă!
Fac seminarul şi parcă-parcă o rază se întrezăreşte la orizontul sufletului meu, până mai ieri, pustiit şi deznădăjduit.
Măicuţă, daţi-mi un sfat, vă rog... mai daţi-mi unul, de fapt: aş vrea să mă retrag din tumultul acesta al vieţii care mă secătuieşte fizic şi psihic, într-un atelier de pictat icoane. Îmi doresc din tot sufletul asta, cred că ar fi pentru prima oară în viaţa mea de până acum când aş face ceva cu mare drag şi din tot sufletul. Mi-a plăcut întotdeauna să pictez, v-am mai spus-o, nu am făcut nici o şcoală de specialitate, dar am drag şi dorinţa să fac asta. Simt că aş face ce trebuie să fac în scurta viaţă pământească pe care o am de trăit. Nu ştiu însă, care ar fi primul pas pe care ar trebui să-l fac, ce-ar trebui să cer lui Dumnezeu în acest sens?! Ce să-i spun şi cum să o fac pentru că eu asta îmi doresc?!
Aştept. Sărut mâna şi putere şi binecuvântarea Domnului să fie peste dumneavoastră! Amin.
Daniela
Draga mea Daniela
Cu Dumnezeu se poate vorbi exact aşa cum vorbeşti cu mine! Numai că Dumnezeu nu răspunde prin mesaje verbale sau scrise, ci prin mesaje de tăcere şi de har. Dacă vei avea urechi de auzit, vei afla răspunsul Lui, îndemnul Lui, şi vei simţi ajutorul Lui!
Tu să-I vorbeşti, să-I spui cele ce le ai de spus, apoi, să taci în prezenţa Lui , cu linişte şi pace, refuzând orice gând şi orice emoţie, cel puţin cinci minute după ce ai spus tot ce aveai de spus.
Apoi, să transformi toată viaţa ta lăuntrică în vorbire cu Dumnezeu! Să-I spui Lui tot ce ţi se întâmplă, tot ce simţi, tot ce gândeşti. Şi atunci vei fi cu adevărat în legătură directă cu El şi nu vei mai avea de ce să întrebi în afară!
Asta merită să facem în scurta noastră viaţă!
Cu drag şi încredere,
M.Siluana