Doamne ajută.
Sper că nu o să vă supăr cu o întrebare oarecum delicată, deşi anticipez răspunsul pe care îl veţi da, totuşi am să îndrăznesc. E vorba de Sfintele Canoane şi aplicabilitatea lor în zilele noastre. Mă refer la anii de canonisire a păcatelor. Şi am spus că problema e delicată, pentru că între marii duhovnici români există, cred eu, diferenţe în aplicarea lor sau, mă rog, înţelegerea lor. Mă gândesc la Canoanele Sfinţilor Părinţi, care se întindeau pe mulţi ani, la Canoanele Sfântului Ioan Postitorul care, deşi reduceau mult anii de pocăinţă, erau foarte dure, dar mă gândesc şi la unii din marii Duhovnici români care au declarat că mai mult de trei ani Sfinţiile lor nu au dat. Şi aici eu nu înţeleg, mai sunt valabile Canoanele Sfinţilor Părinţi sau ale Sfântulului Ioan Postitorul, odată ce Duhovnicii de astăzi au făurit noi canoane, de maxim trei ani?
Mă gândesc la "Carte foarte folositoare de suflet", unde Sfântul Ioan Postitorul fiind acuzat că i-a băgat pe oameni în iad, reducând prea mult anii de pocăinţă, s-a răspuns că într-adevăr cei care reduc anii de pocăinţă fără să aplice şi acele nevoinţe ale Sfântului Ioan Postitorul îi bagă pe oameni în iad. Ori în ziua de azi Duhovnicii nici nu mai vorbesc de metanii, iar postul acela aspru cine îl mai poate ţine?
Să nu credeţi că nu înţeleg ce înseamnă dragostea lui Dumnezeu care trece peste orice canon. Înţeleg că pot exista excepţii fericite şi atunci nu mai există canoane, înţeleg iarăşi că trăim timpuri foarte grele, în care a păstra credinţa e cel mai mare canon, dar.. nu ştiu, aici mă împotmolesc.
Care e momentul în istorie în care Canoanele au devenit o povară prea mare? Adică Părintele Cleopa, Părintele Sofian, Părintele Adrian Făgeţeanu au trăit în timpurile noastre, Părintele Adrian încă trăieşte, dar nu i-am auzit zicând că acele Canoane nu mai sunt aplicabile, din contră.
Mă iertaţi dacă v-am adus supărare aducând în discuţie această problemă care, într-adevăr, ţine mai mult de legătura dintre Duhovnic şi penitent (aici, cred, că am anticipat răspunsul Cuvioşiei Voastre), dar îmi sună în minte şi ceea ce zice Sfântul Vasile cel Mare despre duhovnicie:"Căutaţi doctori care să vindece, nu doctori care omoară". Deşi îmi sună în minte ceea ce spus şi Sfântul Siluan Athonitul: "Nu există Duhovnici răi, ci ucenici răi".
Doamne ajută, mă iertaţi şi rugaţi-vă pentru mine ca să pot fi şi eu un bun ascultător, ca astfel Duhovnicul meu să fie dintre cei care să mă vindece.
Nicolae
Fratele meu drag
Cine sunt eu să răspund la această întrebare?
Doamne, iartă-mă şi ajută-mă!
Mare este Taina Pocăinţei, taina intrării omului în Împărăţia lui Dumnezeu! E Taină mare şi lucrare vie a lui Dumnezeu Cel Viu, în Sfânta Lui Biserică, prin iconomii Tainelor milostivirii Sale.
Da, fratele meu drag, canoanele date de Sfinţi sunt valabile pentru că ele sunt lucrarea Sfântului Duh în Sfânta Biserică, ele sunt "Liturghie terţă", cum spun teologii. Prin aceste canoane Dumnezeu dă porunci concrete, vii, fiecărui suflet şi, când acesta ascultă, Îi răspunde şi creşte duhovniceşte.
Canoanele, epitimiile, când nu sunt date şi aplicate ca nişte percepte juridice, sunt Viaţa lui Dumnezeu dăruită omului pe Cale. Aşa cum porunca postului ne ajută să simţim iarăşi foame de Dumnezeu, aşa şi un canon aspru ne va ajuta, cu harul ascuns în el, să simţim durerea îndepărtării noastre de Dumnezeu şi dorul întoarcerii.
Şi totuşi, spui, şi ştiu şi eu, că sunt duhovnici care nu dau canoane aspre! Am întrebat şi eu pe un asemenea duhovnic, cunoscut pentru acrivia Spovedaniei, "de ce" şi mi-a răspuns următoarele: "Ai văzut că astăzi, la Sfânta Liturghie, s-au împărtăşit mulţi copilaşi, de la noi născuţi până la şapte ani? Crezi că au primit canoane pentru greşalele lor?" Am spus: "nu, pentru că sunt mici". Atunci mi-a zis: "un om care se întoarce în Biserică după ani lungi de necredinţă, de fapt fără să fi avut o altă legătură cu Dumnezeu de la Botez, vine pentru că trăieşte o Pocăinţă, o pocăinţă care înnoieşte Botezul. După prima Spovedanie el e ca un nou născut, viu, dar având nevoie urgentă de hrană şi iubire ca să poată trăi în continuare. Această hrană est Domnul pe Care eu i-L dau pentru că aşa îmi cere chiar El, mie, iconomul Tainelor Lui!" Şi mai spunea că duhovnicii ştiu, simt, cunosc dinlăuntrul lor de-a dreptul de la Duhul Sfânt, cum să chivernisească "Odorul primit" pentru a-L sluji pe Domnul ascuns în omul păcătos. Şi mă ruga să privesc această Împărtăşanie ca pe un medicament al Vieţii şi nu ca pe o recompensă pentru virtuţi.
M-am înclinat în faţa acestui cuvânt, am dat slavă lui Dumnezeu cu frică şi cu bucurie mare şi, de atunci, îngrijorarea mea s-a liniştit. Dacă răspunsul meu are acelaşi efect şi asupra frăţiei tale, Îi mulţumesc Domnului, dacă nu, Îl rog să-ţi ofere răspunsul care să-ţi aducă pacea şi liniştea de care avem cu toţii nevoie în aceste vremuri tulburi!
Cu respect
M. Siluana