De câte ori mă împărtăşesc, cu câteva minute înainte, am o tahicardie greu de suportat

Versiune tiparTrimite unui prieten

Doamne ajută, măicuţă!
Mă confrunt de mai mult timp cu o problemă pe care nu am luat-o în serios şi am crezut că-i normal ce se întâmplă: de câte ori mă împărtăşesc cu câteva minute înainte am o tahicardie greu de suportat; când ajung în faţa preotului îmi trece! De curând am spus asta la spovedanie şi părintele a fost tare mirat! Ce să fac? Sunt o persoană emotivă, timidă!

Vă mulţumesc,

Ioana

Ce să faci? Să strigi şi tu cu Ucenicii: "Oare nu ardea inima în noi când ne vorbea pe Cale?"! Să te bucuri, suflet drag, să-I fii recunoscătoare inimii tale care nu e moartă! Nu te teme! Ea dansează, nu suferă! Tu să nu te temi, să respiri liniştită şi să o "asculţi" dând slavă lui Dumnezeu că eşti o persoană emotivă. Vezi tu, om drag, cum a transformat Domnul timiditatea ta în sfântă înfiorare şi cutremur. Tu, te apropii de El cu frică şi cutremur! Pe măsură ce o vei primi şi trăi aceasta se va transforma în alt fel de tresărire şi cântare de dor şi de recunoştinţă!

Te invidiez cu invidie sfântă, care, dacă n-a existat până acum, a apărut în inima mea care se bucură pentru tine şi cu tine!

Te îmbrăţişez cu drag mult în Domnul,

M. Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar