Mărturia unei mămici

Versiune tiparTrimite unui prieten

Au fost mai multe lucruri pe care am început să le fac altfel. În primul rând i-am lăsat mai multă libertate în a alege, chiar dacă nu întotdeauna a făcut alegerile cele mai potrivite. Bineînţeles că i-am făcut sugestii, dar am lăsat-o pe ea să aleagă. Apoi am încercat să nu mă mai supăr pentru greşelile ei, decât dacă au fost foarte serioase.

Chiar şi la şcoală se simte mai încrezătoare, colaborează cu mai mulţi copii şi nu mai este aşa timidă. Am mai chemat şi câteva fetiţe acasă după şcoală ca să se joace împreună şi să aibă ocazia să se împrietenească cu mai mulţi copii, căci ea este, de obicei, destul de selectivă. Mereu refuză invitaţiile colegelor la petrecerile lor pentru zilele de naştere, însă i-am explicat că aşa, copiii au să o considere altfel decât ei, şi am insistat ca să meargă şi ea, măcar la unele petreceri.

Mă bucur, căci şi la şedinţa cu părinţii, doamna ei mi-a spus multe lucruri bune despre ea şi că interacţionează bine cu toţi copiii din clasa. Căci anul trecut se simţea foarte frustrată în clasă, şi nu prea dorea să vorbească deschis în faţă colegilor. Iar această stare se manifesta şi la nivel somatic, căci a suferit mult timp de constipaţie.

Apoi am înconjurat-o cu mai multă dragoste! Am încercat să îmi petrec mai mult timp alintându-i şi discutând deschis cu ei, cu amândoi. Şi rezultatele nu au întârziat să apară. Căci vorbele pe care ei le spun şi modul în care îşi arată sentimentele, îmi umplu inima de bucurie.