Mama mea!

Versiune tiparTrimite unui prieten

Cu ce să încep mamă? Când îmi povesteai că nu ai putut să mă avortezi din cauza decretului? De câte ori mi-ai zis! De zeci de ori aceeași glumă: „pe tine te-am luat pe un ciur de făină de la țigani așa erai de neagră, de mică, și de urâtă, și de rea! Mamă dragă, eram a ta, o gălușcă de fată, știi că am fost tare bolnavă după naștere, puteam să mor și puteam să rămân handicapată pentru tot restul vieții! Domnul a vrut altfel!
De câte ori mi-ai povestit că plângeam mult de nu mai știai ce să îmi faci și mă trânteai în pat să mă omori nu alta, de venea unchiul meu să mă scoată din mâinile tale că altfel mă omorai - eu mogâldeața aia de fată din scutece!
Nu m-ai alăptat, nu m-ai strâns la piept că aveai RH negativ și atunci lăsai pe alții să o facă.
Că m-ai lăsat la bunicii mei iar eu plângeam cu orele după tine; mi-aduc și acum aminte, eram așa de mică stăteam pe pat și priveam neîncetat spre fereastră doar, doar te văd venind, măcar să te văd! Tu știi că eu îmi aduc minte cu câtă jale plângeam după tine? Nu mai știa biata bunica ce să îmi facă dar nu mă certa, era atât de bună cu mine! Nu m-a atins o dată!
M-ai luat de la bunica și m-ai dus la grădiniță, eu copilul sălbatic care stătea singur toată ziua și se juca veșnic cu câinii și pisicile; m-ai dus într-o zi, nu știam ce faci, nu știam unde, de ce, eram îngrozită! Mă uit și acum la poza de la grădiniță! Ce față tristă aveam! Măcar o dată să îmi fi vorbit să îmi explici și mie de ce!, pentru că eu voiam să înțeleg! Știi mamă că am plecat într-o excursie cu grădinița și nu mi-ai pregătit pachet? Mi-am pus eu o bucată de brânză și o bucata de pâine! Acolo mi a fost așa de rușine că toți copiii aveau câte ceva bun, numai mie nu îmi ardea să mănânc! Unde erai tu mamă să mă întrebi și pe mine ce mă doare! Poate eu nu știam ca și copil să îmi deschid sufletul dar tu ca mamă știai să mă întrebi! Am încetat să mă gândesc că e vina mea că nu știam să îți spun pentru că îmi aduc aminte ce mult vorbeam cu mamaia sau cu tata; îmi turuia gura! Ce mai povesteam! Mai puțin cu tine.
Știi, mamă, în clasa întâi? Nu mi-ai zis nimic, m-am trezit într-o zi cu uniformă și pantofi de lac; ce jale în sufletul meu, nu știam ce faci cu mine! Puteai să mă pregătești să îmi spui ceva; nu aveai timp.
Ei, mamă, unde erai tu la școală să îmi pui și mie pachețel în ghizdan! Îmi mai dădeai bani e adevărat, dar nu întotdeauna; eu eram la școală copilul care cerea de mâncare, nu pentru că eram mâncăcioasă, pentru că eram cea mai mititică din clasă, ci pentru că nu aveam mereu pachet – mamă, de dimineață să îmi fi lăsat și mie acolo o cană de ceai cum făcea bunica! Niciodată! Eu trebuia să îmi fac, dacă făceam bine, dacă nu, plecam așa; și uniforma mea era veșnic mototolită și neîngrijită; nu mă învățai să o pun în ordine, să am grijă de mine; și cizmele mele erau mereu murdare; eram un copil tare neîngrijit; norocul meu că eram tare deștepțică și învățam bine!
Mamă, ți-aduci aminte cum mă băteai cu cureaua de eram plină de vânătăi? Așa ieșeam afară în fața copiilor; am și o poză când m-ai bătut și mi-ai tras cu cureaua peste față; cum ai putut mamă? Și acum mă văd pe jos îngrămădită, tu mă lovești cu cruzime, iar eu te implor să nu mai dai, și îți spun încă „mămicuța mea dragă, nu mai da!” Ți-aduci aminte mamă, mă băteai pentru orice: pentru note, pentru năzbâtii! Lipseam mult în clasa întâi, nu știam de ce, dar nu mă puteam duce la școală! Aveam oroare! Mă băteai crunt!
Mama, de ce îmi ziceai mereu că eram năsoasă și aveam picioare strâmbe, și mâini mari, și trei fire de păr! Doamne, ce mă durea! Iar pe sora mea mereu o lăudai și ce diferență făceai între noi! Cum pot să uit!
Când te rugam să îmi cumperi ceva îmi spuneai că nu merit! Ei, mamă, ce cuvinte grele! Mereu îi cumpărai sorei mele și mie îmi dădeai să port de-ale ei! Era o diferență de aproape patru ani! Eram îmbrăcată ca vai de mine! Veșnic cu pantalonii rupți care cădeau de pe mine, veșnic dresurile rupte! O dată nu le-ai cusut! Of, mamaia mereu vedea și i se rupea sufletul de mila mea, dar nu a zis o dată o vorbă rea de tine, iar tu nu te mai opreai să o ponegrești pe mamaia mea dragă!
Mama, de ce mă trimiteai să cumpăr mereu bere? Atunci nu știam dar acum am înțeles! Trebuia să mă duc în bar să cumpăr bere pentru tine! Eram cam la opt, nouă anișori și m-ai trimis o dată în bar să cumpăr două sticle de bere; din neatenția mea s-au spart sau poate vânzătoarea le-a spart, ce știu eu! Mama, știi ce speriată am fost și am început să plâng! Unui bărbat care bea la bar i s-a făcut mila de mine și ți-a plătit două sticle de bere, ca să nu mă bați tu acasă!
Mamă, îți spuneam că mi-e rău că nu știu ce am iar tu îmi spuneai: pune mâna pe carte și să vezi tu cum îți trece răul! Doamne, ce greu mi-a fost! în câte nopți am tremurat și m-a durut dar nu aveam cui să spun!
Mamă, toată lumea era rea la tine, nu te mai opreai să spui de rău de toți; mă durea tare că eu vedeam că oamenii sunt frumoși și voiam să îi cunosc; îmi spuneai să nu le dau nici bună ziua! Vai, ce rău mă simțeam! Tu nici nu știi ce rău mă simțeam când treceam pe lângă ei și nu dădeam bună ziua! Mi-era frică să fac altfel! Of, Doamne!
Mamă, mi-ai otrăvit toată copilăria cu poveștile tale despre aventurile amoroase ale lui tata! Ce știam eu! Îl iubeam din tot sufletul și îl voiam, că era tatăl meu, nu contează cum! Vai, ce cumplit a fost, cu câte vecine l-ai bănuit tu! Ce nu ai spus, ce nu ai făcut! Câte minciuni! Nu pot să cred!
Știai ce mult le iubeam pe mătușile mele și pe bunicii mei din parte lu' tata! Tot timpul spuneai de rău de ei, de mi se frângea inima! Îi iubeam cu toată ființa mea și îi respectam pe toți! Tu nu aveai nici un pic de respect! Și i-am iubit dincolo de tot ce ai spus tu despre ei!
Te certai cu tata și apoi te foloseai de mine când mergeai prea departe ca să nu te bată! Nu l-am văzut pe tata o dată ridicând mâna asupra ta! Tata, omul acesta atât de simplu, a înțeles că poate să ne facă rău pentru totdeauna! Dar tu nu ai înțeles! O dată nu ne-a atins tata! Dar când putea se așeza și vorbea cu mine; și acum țin minte cum mă gândeam serios la tot ce spunea el! Ce lucru mare și înțelept mi se părea, pentru că îmi explica de ce nu trebuie să pierd cheia de la apartament! Ce mult îmi plăcea să îmi explice și mie cineva niște lucruri simple!
Mama, veneai așa de beată de la lucru de te vedeau toți vecinii! Ce rău îmi venea!
Eram adolescentă; toate le puneai pe noi, că din vina noastră se întâmpla! Erai deja alcoolică de ani buni și ai făcut TBC – spuneai că e vina noastră! Cum ai putut?!
Mamă, de ce mamă spui mereu că datorită ție am făcut o facultate? Că e meritul tău! Nu e nici pe departe! Am muncit pe brânci să reușesc să scap din iadul de acasă! Așa am plecat la București! Unde te durea în cot de mine! Aveam o pereche de blugi și o pereche de pantofi tot anul!!!!! Iarna, vara așa mă duceam la cursuri! Nu că nu aveai de unde, erai cu totul absentă! O dată să îmi fi spus: bravo, copila mea, ai făcut un pas mare, bravo ție! Niciodată! Eu nu aveam nici un merit, totul era al tău! Dar mă gândesc că nu tu ziceai, ci alcoolul din tine!
Încerc acum să învăț să te înțeleg și să te iert, mamă, deși nu știu dacă voi putea că mi-ai distrus viața și încă o mai faci bând mai departe...
Dumnezeu să ne ajute!
Fiica unei mame alcoolice

Plâng împreună cu tine, pentru tine și pentru toți copiii abuzați de sărmanii părinți victime ale alcoolului.
Îți mulțumesc mult că faci Seminarul iertării și că vrei să înveți să te vindeci de boala numită, atât de inexpresiv, „codependență”, dar cu urmări atât de grave, și dureroase, în viața celor ce suferă de ea.
Te îmbrățișez și mă rog să te vindeci atât pentru a te bucura de darul vieții tale, cât și pentru a pune capăt acestui blestem care ar putea fi dus mai departe prin copiii tăi, dacă nu legi tu întregul neam de mila lucrătoare a lui Dumnezeu, prin iertare, binecuvântare și rugăciune. Ieșirea ta din această boală, va fi o poartă pentru toți ai tăi!
Seminarul te va ajuta să-ți vindeci rănile emoționale, să te lepezi de patimile dobândite ca „apărare”, și să înveți cum se dobândește, păstrează și se lucrează cu harul care ni se dă în Biserică.
Nu neglija, te rog, nici să citești și lucrezi, în paralel, orice e legat de ieșirea din codependență.
Deocamdată nu ai nevoie de psiholog, decât dacă găsești un grup de Al Anon și acela are psiholog.
Cu respect și încredere,
Maica Siluana