Cum să mă văd cea mai păcătoasă din Univers?

Versiune tiparTrimite unui prieten

Maică Siluana,

Astăzi mi s-a luminat un pic mintea în privința smereniei şi vreau să măresc această lumină scriindu-vă dumneavoastră.

De foarte mult timp caut să înțeleg cum pot să mă văd pe mine cea mai păcătoasă din Univers, atâta timp cât chiar văd şi păcatele celorlalți, care nu sunt de neglijat. La tot pasul mă împiedic de cineva pe care aş putea să-l consider mai păcătos decât mine. În imensa Lui bunătate, Dumnezeu mi-a descoperit acum, într-o mică măsură, ce
înseamnă smerenia. Eu trebuie să-L am doar pe Iisus Hristos ca singurul model cu care să mă compar. El este desăvârşit şi eu tind spre desăvârşire, dar nu voi ajunge niciodată la desăvârşirea Lui, aşa că permanent voi fi mai jos decât El. Conştientizând acest lucru, eu trăiesc continuu smerenia. Eu nu trebuie să mă compar cu oamenii ca să pot vedea la ce nivel mă aflu, ci trebuie să mă raportez doar la Iisus Hristos.

Problema se mai pune să nu ajung la mândrie chiar şi aşa. Chiar dacă văd că sunt mai jos decât Iisus, este posibil să mă văd mai sus față de alți oameni. Şi în această situație mi-a venit un răspuns. Eu nu trebuie să analizez păcatele celorlalți oameni pentru că habar n-am ce e păcat la ei şi ce nu. Eu pot să-mi identific doar păcatele mele. La
ceilalți nu pot, pentru că fiecare om este diferit şi fiecare are circumstanțele lui atenuante: talanții primiți, moştenirea genetică, ...

Eu nu am de unde să ştiu când Dumnezeu consideră că cineva a greşit. Doar în cazul meu ştiu. Aşa că eu trebuie să-mi iau gândul să scormonesc păcatele altora şi să mă centrez doar pe ale mele. În această situatie eu rămân cea mai păcătoasă din Univers, pentru că în acest Univers rămân doar eu şi Iisus Hristos. Aceasta este smerenia?

Vă mulțumesc mult pentru tot sprijinul pe care mi-l dați!

Cu multă încredere,
Mihaela

Da, da, acesta este un început foarte-foarte-foarte bun de smerenie. Spun început pentru că trebuie transformat într-un stil de viață și nu doar intuit.

Foarte bine ai intuit faptul că fiecare om este diferit și fiecare a trăit și trăiește în alte condiții. Și, cu cât condițiile sunt mai grele și mai neduhovnicești, cu atât mai mult omul trăiește în păcat, considerând că „asta-i viața”. Ori, dacă eu am trăit în condiții mai bune și am primit destulă educație și destul har, încât să-mi dau seama ce este păcatul, înseamnă că sunt mai responsabilă decât cei despre care vorbeam înainte. În condițiile mele ar fi trebuit să renunț cel puțin la păcatul de a-l judeca pe celălalt. Ori, nefăcând asta, sunt cea mai păcătoasă din univers.

Apoi, pe măsură ce omul înaintează în dragostea pentru Dumnezeu și în unirea cu El, devine tot mai conștient că nu face tot ce poate pentru a fi permanent cu Dumnezeu. Și aceasta îi dă un sentiment de păcătoșenie mai puternic decât al celui ce păcătuiește din neștiință, din neobișnuință, din neputință.

Mulțumesc și eu mult pentru ce mi-ai scris și te îmbrățișez cu multă dragoste, cu încredere și cu rugăciune.

Maica Siluana