Sfinții sunt VII, mai vii decât noi, mai aproape decât ne dăm seama

Versiune tiparTrimite unui prieten

Sărut mâna, Măicuță!

Sunt tot eu, fără măsea. A plecat măseaua, sper că a mai rămas mintea...

M-a durut aspru câteva zile. În valuri cu intensități diferite. Mi-am impus să nu iau analgezice, să trec prin durere. Cu Dumnezeu. Cu toată slăbiciunea, frica și neîncrederea din mine. Neîncrederea în statornicia mea.

Am trecut un moment greu, după un tur de stomatologi, de încercări, în care eram trimisă la chirurg pentru seriozitatea problemei, dar chirurgul era plecat săptămâna aceasta... Marți am ajuns acasă și am izbucnit în plâns, de durere și de nervi. Că toată lumea îmi spunea chirurg și nurofen, chirurg și nurofen... Iar primul nu era și pe al doilea nu vroiam să îl iau. Mă gândeam disperată cum să rezist o săptămână până la întoarcerea lui?!? Și cum să iau jalea aceea de nurofen, că dacă îi citești prospectul te apucă durerea și mai tare. Adică, la ce să îți supui bietul trup? Se luptă pe de o parte și îți semnalizează că are o gravă problemă, și tu, ca să îl ajuți îl lovești încă o dată, în ficat și rinichi. Otravă și minciună.

Dar... durerea, e durere. Mi-a pierit curajul, forța de a contempla și am strigat înaintea icoanei: „Doamne, nu mai pot! Nu înțelegi?!? Nu mai pot! Ce să fac? Te rog, călăuzește-mă, ajută-mă! Maica Domnului...!” Mi-am îndreptat sufletul spre Sfântul Luca și spre Sfinții de la Aiud, cerându-le să găsesc soluția, medicul. Mi-am uns partea dureroasă cu ulei de la candela de la Aiud, știindu-le puterea. Îi întrebam în gând cum au răbdat atâta durere, atâta amară, violentă durere. Știam că a mea, așa vie, era nimic, nimic față de ce au trăit ei.

Și brusc, înfășurată în neputința de a răbda, a izbucnit o rază și am zis: „Doamne, ajută-i pe toți cei pe care îi doare așa acum sau mult mai rău... Vindecă Tu suferința aceasta imensă din lume de care mie nu-mi pasă și la care nu particip cu nimic. Decât că acum fac și eu parte din cei pe care... îi doare”.

Am adormit și am dormit profund până dimineața. O minune. Clară. Când m-am trezit, simțeam că am primit putere, că deznodământul nu e departe, chiar dacă mintea vedea că soluția nu e niciunde, deocamdată. Am luat odiseea căutării de la capăt. Și predatul. Și naveta. Durerea a început să crească iar, încet.

După-amiază, în fața cabinetului unui medic stomatolog „obișnuit”, în vârstă, cu multă experiență, aveam nădejde, pe cât îmi era de frică. Frică de complicații, de necunoscut, de reacțiile mele. Eu, care îmi aduceam aminte că la o extracție anterioară, un alt medic a muncit exasperat, cât era de puternic și de tânăr. Îmi era groază de asta. Iar măselele de minte sunt problematice, o dată în plus.

O clipă de rugăciune: „Doamne, ia asta și lasă-mi doar lecția...”. Am intrat. Domnul doctor s-a dovedit un foarte bun profesionist, un om plăcut și autoritar în același timp. A privit îngrijorat radiografia. A discutat riscurile cu mai tânărul său coleg, suficient de codat să nu mă îngălbenesc din prima. Nu era de bine... Mi-a explicat pe scurt ce urmează, blând, clar, concis. Putea dura, putea fi urât. Doar că, peste nu multe minute, măseaua mea rebelă era pe masa dânsului și ne priveam amândoi cu multă bucurie. Reușise! Greul, atât de ușor!

A rămas...lecția: Sfinții sunt VII, mai vii decât noi, mai aproape decât ne dăm seama. L-am rugat pe Sfântul Luca să o scoată el, să călăuzească medicul, să iasă ușor... Și am trăit asta, așa. Eu care nu meritam, care nu mă rog, care nu mulțumesc lui Dumnezeu nici cât o fărâmă din cât îmi cere tot ceea ce am trăit în toată viața mea, până acum.

Doamne, ... Doamne... Slavă Ție!

Iubirea Ta, atât de vie în Maica Ta, în sfinții Tăi...

E joi seara. Mă doare lin, spre vindecare. Scriu și zâmbesc.
Nu am luat nici măcar un nurofen pentru copii, în toate zilele acestea.
Mă ține în brațe Dumnezeu și eu plâng... de bucurie.

Sărut mâna, sărut mâna, sărut mâna!

A Bela

Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc!

Nu mai am niciun alt cuvânt de spus. Îl rog pe Domnul ca în acest cuvânt repetat să pună El toată simțirea mea, toată prețuirea mea și recunoștința pentru lucrarea pe care o face cu tine.

Cu mult drag și binecuvântare,
Maica Siluana

PS: Să știi că de mare ajutor în durerile de măsea sunt cuișoarele pe care să le ronțăi încetișor în gură și chiar să le pui ca pansament acolo, pe locul dureros.