Cu lacrimi de bucurie am citit sesiunea 7

Versiune tiparTrimite unui prieten

Măicuță,

Cu lacrimi de bucurie am citit sesiunea 7. 

Atât de tare îmi place această rugăciune! Răsună în sufletul meu zbuciumat, mă răscolește și-mi deschide ușa spre aflarea răspunsurilor mult așteptate:

„Vino, Doamne, şi fă Tu în mine şi cu mine ce eu am tot încercat să fac fără Tine, sau încercând să Te transform în sluga dorinţelor mele care mă afundau şi mai mult în suferinţă şi nedumerire! Vino, Doamne! Iată, mă dau în mâinile Tale care m-au zidit şi Te rog, învaţă-mă să fac voia Ta! Sunt gata să Te ascult! Ajută neputinţei mele!”

Doamne, am trăit în beznă 44 de ani! Cum e posibil? Cum e posibil să credem că Dumnezeu, Bunul Dumnezeu e atât de rău încât să ne pândească fiecare greșeală pentru a ne pedepsi?  

Mi-ați pus degetul pe rană! De aceea nu puteam ierta, pentru că nu credeam că Dumnezeu mă iubește. De aceea am așteptat 43 de ani ca să mă spovedesc, pentru că am crezut că Doamne nu mă poate ierta pentru mult prea grelele mele păcate. Și de aceea nu am îndrăznit să-i vorbesc Domnului, pentru că eu așa știam: că acesta nu mă acceptă așa plină de păcate cum sunt și nu mă va ierta niciodată pentru că i-am greșit cumplit. 

Mi-a dat atâtea daruri minunate, iar eu ce am făcut cu ele? Le-am risipit sau în cel mai bun caz le-am ținut ascunse în cel mai ascuns cotlon al sufletului meu.

De ce n-am dat curs adevărului care zăcea în adâncul inimii mele? Acela că Domnul e blând ca un mielușel și că ne iubește mai mult decât propriii noștri părinți. Și atât de mult ne iubește încât nu obosește să ne ajute ca să ne izbăvim de cel viclean -  de moștenirea genetică de care nu este EL răspunzător.

Aici nu găseam răspunsul!!! Aici vedeam nedreptatea !!!  De ce nu ne naștem egali? De ce acceptă Domnul această inegalitate? Dar azi, ACUM, înțeleg că nu Domnul ne-a ales părinții, ci părinții noștri ne-au chemat la viață. Și pentru că Domnul ne iubește atât de mult, la Botez ne-a dăruit puterea de a transforma moștenirea grea de la părinți, viața de blestem într-o binecuvântare. 

Simt cum sufletul mi se topește acum de bucurie, sunt atât de copleșită de iubirea fără margini a Domnului!

Of, Doamne cât Ți-am greșit ca un copil nebun, cel mai neascultător dintre copiii Tăi!

Doamne, numai Tu îmi știi neputințele! Pentru că m-am născut cu dorința arzătoare de a iubi, de a dărui și primi iubire, neștiind ce e iubirea, am căzut exact în păcatul iubirii, ca și Petru în păcatul mândriei. Și m-a durut, și încă mă doare. Mi-e teamă că lecția nu am învățat-o complet, că frica de suferință, atât a mea cât și a celor din jur, mă împiedică încă să mă desăvârșesc. 

Mi-e sufletul greu, vreau să pot trăi liber, vreau să pot iubi liber!

Ajută-mă, Doamne să învăț lecția iubirii, fără să rănesc pe nimeni! 

Transformă, Te rog, durerea și întristarea din inima mea în bucurie, după cum ai făgăduit, Doamne!

Măicuță, mulțumesc mult! Mi-e sufletul mai ușor azi și mai împăcat ca oricând!

Sărut-mâna cu multă dragoste și prețuire,

Lucu

 

 

Mulțumesc, Doamne, pentru cum ai lucrat cu acest Copil al tău!

Nu ne părăsi, nu ne lăsa la „mintea noastră” cea veche!

Cu drag și rugăciune,

Maica Siluana